Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum arată glumele politice în democrație

Zoom Cum arată glumele politice în democrație

Ultimul număr din 1989 al revistei Urzica îl are pe copertă pe Moș Gerilă, care aduce la Federația Română de Fotbal biletele de avion pentru Campionatul Mondial din Italia. Cu greu găseai o imagine mai inofensivă. Și ăsta e doar începutul. Revista e plină de glumițe, caricaturi și texte fără miză despre Anul Nou, efectul fiind că nu mai vrei să auzi niciodată variații umoristice pe tema asta.

Într-o societate în care principala publicație umoristică se ocupă numai de teme mărunte, orice observație despre lideri, lipsuri sau dictatură se aude ca o cărămidă care face țăndări un geam. Iar observația nici măcar nu-i nevoie să fie ingenioasă, trebuie doar să încalce, ludic și cu detașare, un tabu al societății. Umorul se bazează, printre altele, pe defulare, pe eliberarea voioasă a unor tensiuni acumulate, adică exact ce se-ntâmplă atunci când aduci în discuție lucruri neplăcute, pe care le vede toată lumea, dar pe care regimul te somează să le treci sub tăcere.

Bancurile cu Ceaușescu și glumele despre magazine goale aveau o forță care nu ținea doar de finețea observației. Poate că poanta de la finalul bancului era ingenioasă și neașteptată, dar mai era ceva neașteptat acolo: faptul că încălcai un embargo impus simțului comun și spuneai efectiv gluma.

În democrație e greu să mai ai pretenția că umorul politic eliberează niște tensiuni acumulate. Observațiile amare și glumețe despre liderii politici au picat cumva în extrema cealaltă. Mai degrabă au devenit atât de frecvente încât îți vine să întrebi: Serios? Chiar e atât de prezent Liviu Dragnea sau Klaus Iohannis sau Traian Băsescu în viața ta încât reprezintă un interes legitim pentru glumele pe care le spui?

O glumă are nevoie de un final ingenios și de un public care e de acord sau măcar înțelege premisele și aluziile, dar dacă lipsește contextul tensionat și, odată cu poanta, eliberarea acestei tensiuni, își pierde și umorul politic din forță. Parcă se reduce la o simplă afirmare a identității de grup. O glumă despre Donald Trump ar fi perfectă într-o societate în care n-ai voie să le faci sau într-o sală în care toată lumea încearcă să fie prietenoasă cu el și să-i ignore părțile mai întunecate. Totuși, într-un peisaj în care toată lumea face glume cu Trump și se mândrește cu asta, pare că în primul rând vrei să aparții unui grup cu pretenții, nu să contești autoritatea. Toată lumea contestă autoritatea, iar o autoritate pe care o contestă toți nu mai e o autoritate, oricât de ciudat ar părea.

Umorul politic nu mai poate să fie la fel ca-n comunism, dar, evident, el continuă să existe. Chiar în aceste momente se fac glume despre propunerea legislativă a USR de a pedepsi propaganda comunistă cu închisoarea. Un exemplu: ”Nemulțumit că statul nu mai bagă la pușcărie deținuți politici ca pe vremuri, un om de afaceri din Suceava a construit chiar el primul metru din noul canal Dunăre-Marea Neagră”.

Totuși, glumele astea au sens doar dacă ești în tabăra potrivită, dacă ți se pare că propunerea senatorilor USR e o enormitate. Dacă, în schimb, chiar ți se pare OK să fii pedepsit pentru afișarea de simboluri comuniste ca un tricou ironic cu secera și ciocanul, gluma o să te enerveze, indiferent de calitatea ei.

Într-o democrație liberală, glumele politice nu-i atacă doar pe liderii politici, ci și pe votanții lor. Umorul politic devine un vehicul de afirmare a identității, a faptului că faci parte dintr-o categorie cu pretenții, care se uită de sus la Dragnea și la electoratul lui. Sau, invers, că nu ești ca Iohannis și ca tinerii vânduți lui Soros, care au trădat țara.

Pare, acum, că proiectul USR de interzicere a simbolurilor comuniste e tot ce poate salva umorul politic de pe vremuri, când chiar era un act de curaj să spui o glumă incomodă despre regim. O mică dictatură care face poliția ideilor de justiție și egalitate ar putea să readucă farmecul pierdut al bancurilor cu dictatori. Apropo, îl știți pe ăla cu Andrei Caramitru, care merge în vizită la Beijing?

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Simbolurile naziste sunt interzise.
    Comunismul a facut mai multe victime decat nazismul.
    De ce n-ar fi interzis ?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Dragi cetățeni români!

    3 decembrie 2019

    Klaus Iohannis nu-i chiar nepotul feldmareșalului Mackensen, dar cu siguranță cîțiva uncheși de-ai săi au bătut pas de defilare pe Calea Victoriei în 1916, cînd nemții au intrat ca-n brînză […]

  • România normală

    3 decembrie 2019

    Nimeni nu știe cum arată România Normală, cu atît mai puțin noul președinte Iohannis, care a apărat acest slogan cu fălcile încleștate, ca și cum s-ar fi temut să nu […]

  • Ruleta românească

    3 decembrie 2019

    Rar a fost dat României să vadă sinucigași mai talentați decât cei din Guvernul Orban. Ar fi, poate, un spectacol simpatic dacă nu i-ar afecta pe deja din ce în […]

  • Rușinea de a fi stîngist

    26 noiembrie 2019

    Datorită mamuților cu păr, cu burtă sau cu chelie din PSD, intelighenția românească de stînga, rușinată, se dopează cu praful marxismului prin cafenele obscure sau prin facultățile de Filosofie, așteptînd […]

  • Țară, țară, vrem președinte!

    26 noiembrie 2019

    Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la președinția României, pentru un al doilea mandat, în iunie 2018, cu aproape un an și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. De atunci, KWI așteaptă […]