Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum își dotează Poliția București angajații cu body-cam-uri, de la firme prietene

Zoom Cum își dotează Poliția București angajații cu body-cam-uri, de la firme prietene

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a decis să-i doteze pe polițiștii care patrulează prin oraș cu sisteme de tip body-cam, așa cum au polițienii din filmele americane. Ceea ce, în sine, e o idee foarte bună. Decizia asta s-a transformat într-un contract-cadru, scos la mezat pe 11 martie. Dintre multele oferte depuse pentru a vinde astfel de sisteme video Poliției, a fost aleasă oferta celor de la Stark4Sys SRL din București. Pentru cei 650.000 de lei, cît este valoarea contractului, firma în cauză va furniza între 2 și 1.200 de astfel de camere, în tranșe de pînă la maximum 100 de camere pentru fiecare contract subsecvent.

SC Stark4Sys SRL este o firmă cu o mare experiență în vîndut chestii statului, în speciali acelor ministere și instituții cu caracter militar. În anii trecuți, firma asta – înființată în 2013 – a avut o sumedenie de contracte cu SRI, STS, DNA sau unități ale Ministerului Apărării. Și, în buna tradiție a afacerilor cu statul, există o relație directă între firmă, între patronul acesteia, și instituțiile statului de la care primește contracte. Mai exact, proprietarul companiei, George Cristian Ghimfus, născut în minunatul județ Teleorman, este un fost angajat al Ministerului Apărării, la Radiocomunicații. Iar în cazul contractului de față, legătura este chiar mai interesantă. Căci George Cristian este soțul doamnei Marcea Ghimfus. Pînă în urmă cu vreo doi ani, doamna Marcela a activat în cadrul Secției 12 din Poliția București, însă din 2017 ea a trecut, pe poziția de Ofițer Specialist Principal I, în cadrul MAI, la DGMRU – Direcția Generală e Management Resurse Umane. Adică acolo unde se stabilesc strategiile privind personalul și unde, să zicem, s-ar putea spune că e bine ca angajații structurilor să fie dotați, pentru bunul mers al activității, cu tot ce trebuie.

1.432 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta