Cum să furi o uniune. Și de ce (I)

Așa cum vă anunțam săptămînile trecute, o să ne oprim puțin asupra Uniunii Naționale a Artiștilor Plastici din România și o să vă povestim o poveste cum numai pe meleagurile noastre se mai poate povesti.

În prezent, UAPR există, dar nu există așa, de una singură. Pentru că mai există un ONG, UAP pe numele său, care zice despre sine că el e adevăratul și originalul. Adică un domn artist, fost membru al UAPR, dat afară din UAPR, își face un UAP al lui și, folosindu-se de niscaiva harababură legislativă, de un nume apropiat și de o găleată de confuzie, vrea să-și aroge, pentru el și acoliții săi, unii naivi pînă spre nevinovăție, întreaga tagmă a artiștilor plastici. Tagmă peste care se vrea șef sau, de ce nu, rege.

Iar în prezent toată tărășenia asta se dispută prin săli de judecată, de la tribunale, Curți de Apel și pînă la Înalta Curte. Căci orice proces naște un alt procesc și tot meciul pare să prindă aura unui balaur căruia din fiecare cap-proces tăiat îi apar alte două capete-procese.

De ce să vrei Uniunea Artiștilor Plastici din România

Înainte să ajungem la partea cu circul și la povestea ce a dus la toate procesele, să vă povestim puțin de miza acestei bătălii. Căci, dincolo de un orgoliu, de statut și de posibilitatea atîrnării unui titlu în dreptul numelui, e vorba și de o miză financiară. În fapt, asta e cea care contează cu adevărat. În 1950, prin decretul 266, s-a înfiinţat Uniunea Artiștilor Plastici, prin fuziunea dintre Sindicatul Artelor Frumoase din București și Sindicatele Mixte de Artiști Plastici din Provincie. Iar noua structură a preluat întreg patrimoniul celor două sindicate. Adică ateliere, galerii și spații expoziționale care azi fac un purcoi de bani.

Mai apoi, Uniunea Artiștilor Plastici din România este una dintre cele opt organizații recunoscute de Legea 8/2006, privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Mai exact, odată ajunși la pensie, membrii acestor uniuni de creatori (Uniunea Scriitorilor, UAPR, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor etc.) beneficiază de o pensie specială, de un plus de 50% la pensie. Atîta că, pentru a beneficia de acest drept, e nevoie nu doar de o cerere, ci și de dovada calității de membru al unei astfel de uniuni de creatori, legal constituite. Adică ai nevoie de ștampila și semnătura șefului.

Alba Iulia, orașul Marii Uniri și al falsei Uniuni

Ei bine, tot circul ăsta iscat în tagma artiștilor a plecat de la Alba Iulia. Că așa-i la noi, în Ardeal, unde oricine poate fi artist plastic, încît o singură Uniune nu-i încape pe toți. Mai exact, totul a plecat de la un domn pe nume Traian Mârza, artist plastic cu doctorat la activ și profesor de liceu. Pînă în urmă cu cîțiva ani, omul fusese membru al UAPR, cel a cărui legalitate o contestă azi. În fapt, omul fusese chiar președinte al Filialei Alba a UAPR, pe care a condus-o din 1999 și pînă în 2005. Apoi însă, după ce a pierdut alegerile, a intrat în fel și fel de contre și, în 2010, a fost exclus din Filiala Alba. Sau aproape că a fost exclus, căci omul știa ce urmează și îi făcuse membri, din pix și peste noapte, pe o ceată întreagă de amici, printre care economiști, ziariști, politicieni și profesori (că, deh, mirajul pensiei), astfel încît Adunarea Generală întrunită nu mai avea o majoritate la momentul votului. Una legală, de număr, căci legitimă era. Mai apoi însă, în 2012, pe 23 iunie, Adunarea Generală a UAPR – pe țară – îl exclude de tot din Uniune. Moment în care începe circul și încep procesele.

Un ONG creat ca să ajute a stricat tot jocul

În anul 1998 este înființat, în baza unei legi din 1924, un ONG, prin care filiala din Alba Iulia a UAPR începe să aibă și o personalitate juridică. ONG-ul era înființat de către mai mulți membri ai UAPR, printre care și Traian Mârza. După ce este exclus din UAPR, Traian Mârza preia acel ONG, îi modifică numele în Uniunea Artiștilor Plastici – Alba Iulia și începe răzbelul cu foștii colegi și cu UAPR-ul, pe care-l consideră ilegitim. Și asta în condițiile în care, la momentul înființării acelui ONG, devenit azi UAP-ul lui Mârza, chiar în statut se spunea că funcționează cu acordul UAPR. Bașca, UAPR are și un titlu de la OSIM, înregistrat cu nr. 122464, prin care marca, sigla și numele îi sînt protejate. De altfel, în baza acelei legi din 1924, care a stat la baza înființării ONG-ului – modificată apoi în 2000 –, Traian Mârza încearcă să obțină statutul de asociație de utilitate publică. Fără de care, chiar și în cadrul minunatei confuzii de nume – UAP vs. UAPR – nu se pot acorda acele beneficii bănești, acea pensie atribuită membrilor uniunilor de creatori, în baza Legii 8 din 2006. În primă fază, la Tribunalul Alba are cîștig de cauză, doar pentru ca mai apoi decizia instanței să fie răsturnată la apel și Curtea să admită că acea clasare, ca fiind de utilitate publică, a avut loc dintr-o eroare.

Cum însă simpla existență a acelui ONG, într-un fel de concubinaj cu confuzia și eminamente parazitar al UAPR, nu era suficientă, Traian Mârza contestă însăși legalitatea existenței UAPR. Căci decretul din ‘50, pe care se bazează înființarea UAPR, este în opinia lui caduc. Și-și justifică toată teoria pe baza unei decizii a Frontului Salvării Naționale, din 1990. Care decizie umblă la statutul uniunilor de creatori, iar în final spune că prin el se abrogă orice dispoziții contradictorii. Nicidecum însă că anulează orice legislație precedentă în domeniu.

Desigur, tot circul ăsta se judecă și în prezent. Căci, așa cum vă spuneam, orice proces pierdut naște altele, cu motive și mai ridicole ori mai haioase. Dar despre procese, pensii, daune și alte cele o să vorbim în episodul următor. Cînd o să vorbim și despre lucrarea de doctorat a distinsului profesor, în care el face o întreagă apologie a legalității și temeiniciei UAPR, pe care azi o contestă. Și, dacă vom avea loc, chiar și despre meciul împotriva Uniunii Scriitorilor. Căci, să nu uităm, UAP-ul lui Traian Mârza nu e populat doar de artiști plastici, ci și de scriitori, contabili, politicieni, profesori de orice alt fel decît de arte sau chiar prelucrători prin așchiere.