Un vechi prieten din Basarabia, care are rude și la Bălți, și la Cahul, și la Tighina, stă de mulți ani în București, cu o îndeletnicire cam imprecisă – consilier sufletesc. Cînd sînt alegeri în Moldova, omul nu se mulțumește să voteze la ambasadă. Se duce acasă cu toată familia, într-un Mercedes la mîna a doua, încăpător, în care au loc și cadourile pentru rubedenii. În drumul lui spre casă, consilierul trece și pe la rudele din cele trei orașe, ca să afle în ce ape se mai scaldă ăștia și cîți au mai rămas, tot scăzînd morți și plecați, unii la studii, cu burse, studenți eminenți, alții la muncă. Mai sînt și cîțiva pierde-vară care s-au apucat de rele, de-i fac neamul de rîs, zice, la Paris și la Londra.
Consilierul e din Chișinău. A fost regizor de teatru din vechea gardă, adică punea în scenă clasici – și ruși, și români. L-a apucat în copilărie pe Leonid Brejnev, prim-secretar peste Republica Sovietică Socialistă Moldova, cel care s-a ocupat cu o implacabilă blîndețe de rusificarea Basarabiei. Aducea cadre din celelalte republici unionale și îi trimitea la dracu-n praznic pe specialiștii români – puțini, dar orișicît. Bătrînii rusofoni de la Chișinău și din celelalte orașe mai însemnate din Basarabia lui Brejnev și a comunismului îi datorează carierele pe care le-au făcut acolo. El a fost primul care i-a implementat. Așa că sînt toți recunoscători partidului comunist sovietic și răposatului Brejnev. Dar și basarabenii care au dobîndit funcții, mai mici, mai mari, pe vremuri și mai tîrziu în republica unională au o părere bună despre comunism și despre foștii săi prim-secretari.
Fiindcă talentul său promitea, viitorul consilier sufletesc a studiat regia la Moscova – așa erau vremurile, zice. El, patriot, s-a întors la Chișinău – cu Vieru, cu Dumitru Matcovschi, cu Leonida Lari! Cînd a venit la București, spera să-și încheie cariera de regizor la vreun teatru din țară. N-a avut noroc, de-aia s-a făcut consilier sufletesc. Are clienți, nu mulți, dar fideli. Doamna lui, care e taumaturg, ridică nivelul de trai în casă. Vin după ea și pacienți de la Chișinău. Vara, doamna se duce în Basarabia să culeagă plante de ceai și pentru alifii. Ar putea să le caute și prin jurul Bucureștiului sau florile de tei din pomii de aici din cartier. Nu e sigură însă că au același efect, de cînd cu poluarea, chiar dacă și în Basarabia s-au înmulțit mașinile, unele de furat, ceea ce se întîmplă și la alții, în țări înstărite. Hoția de mașini e o îndeletnicire universală. Acum, cînd a plecat la Chișinău și prin provincie, consilierul era chitit să facă și nițică propagandă, chiar și printre ăia de-i știa că-și vînd voturile cui plătește mai bine. Să-i ia banii lui Șor și să voteze cu cine le zic copiii lor din străinătate. Șor însă, nici el prost: îi pune să pozeze pagina pe care pun ștampila. Mai sînt și basarabenii bătrîni care votează oricum cu comuniștii, chiar dacă le-au murit părinții în Siberia sau în drum spre. O să fie greu, socotea consilierul. Dar cum să-l voteze pe găgăuțu’ moldovenii de-au rămas la ei acasă? Chiar, cum? Chiar dacă l-au votat, de l-ar fi scos președinte să nu fi fost diasporenii.
