Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum să plimbi țeava prin curtea școlilor, la Tîrgu Mureș

Zoom Cum să plimbi țeava prin curtea școlilor, la Tîrgu Mureș

În ce privește învățămîntul ne-am cam lămurit. A revenit Abramburica și, vrem, nu vrem, trebuie să privim înainte. Că înainte era mai bine. Numai că, în timp ce mințile luminate de la București găsesc noi și noi metode de a-l zăpăci pe elev cu ce să învețe, pe plan local, în provincie, primarii trebuie să rezolve problema locului în care merge elevul să învețe. Iar un primar destoinic, cum e Dorin Florea de la Tîrgu Mureș, se îngrijește fix de treaba asta. Spre exemplu, în următorii trei ani, în școlile din Tîrgu Mureș se vor schimba țevi și instalații sanitare. Ceea ce e nu-i deloc rău. Și, de-ar fi să se facă așa cum trebuie, nici n-ar mai conta că pentru treaba asta urmează să fie mulși de la buget vreo nouă milioane de lei.

Conform anunțului făcut de Primărie, timp de trei ani, o firmă din localitate urmează să schimbe țevi, să monteze radiatoare și să schimbe obiecte sanitare. Firma asta, care a cîștigat licitația pentru cei nouă milioane de lei, se numește Eurominerva SRL. Numai că Eurominerva SRL asta e o firmuliță cu cinci angajați care se ocupă cu vînzarea de produse alimentare, băutură și tutun. Care nu zicem că nu-s bune în școli, dar nu prea au legătură cu țevile și instalațiile. Bun, or fi greșit cei de la Primăria Tîrgu Mureș, deși au dat firma cu CUI cu tot. Dar să zicem că e o greșeală. Căci, se pare, mai există în Tîrgu Mureș și o Eurominerva Service SRL. Ei, asta trebuie să fie. Că asta se ocupă fix cu lucrări de instalații sanitare și încălzire. Mda, asta e. Sau nu e? Căci această Eurominerva Service SRL e înființată acum doi ani și n-are nici măcar un angajat, conform ultimelor date de la Ministerul Finanțelor. Iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de 38.000 de lei, de vreo 30 de ori mai mică decît contractul ăsta.

E drept, cu un contract de nouă milioane își poate angaja oameni, ba chiar poate să-i ia și cu experiență. Deși parcă ar merge mai bine chestia aia cu produse alimentare, țigări și alcool. Vorba aia, măcar să fie atmosferă în sălile de clase.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Hora statică

    14 iulie 2020

    Sfaturile medicale ale specialistului în matematica de liceu Klaus Iohannis, aureolate de farmecul repetitiv al îndemnurilor domnului diriginte către indisciplinații cetățeni ai acestei țări de-a sta pitulați în casă, de […]

  • Partidul, mai feroce ca COVID-ul

    14 iulie 2020

    Cele patru stadioane din București pe care urmau să se antreneze Ibrahimovici și Messi nu-s gata. N-am reușit să terminăm nici linia de metrou care i-ar fi adus de la […]

  • Dați-vă juriștii la școală!

    14 iulie 2020

    Cum te întorci prin vreun partid din România dai de câte un jurist, specialist în Drept, absolvent de Drept, avocat, și tot așa. Mulți dintre parlamentari sunt absolvenți de Drept, […]

  • Institutul pentru Combaterea Horelor

    7 iulie 2020

    Fenomenul horelor românești din primul război mondial a tulburat comandamentul german, care nu prea înțelegea tehnica de luptă a valahilor ce se învîrteau de mama focului înainte de apusul soarelui, […]

  • Limitele unui jucător de golf

    7 iulie 2020

    De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă […]