Mircea Geoană totuși, spre deosebire de Dan Barna, chiar a fost președinte. Nu, nu în noaptea aceea în care s-a umplut de ridicol, ținut de mână mai mult de Dragnea decât de dragostea lui, Mihaela, ci în acel scurt răstimp scurs între turul I și noaptea petrecută la Vântu. Nimic nu părea că-i stă în cale, avea de partea lui toată ura pe care reușise să o stârnească Băsescu, toți baronii pe care același Băsescu încă nu reușise să-i bage la închisoare.
Experiența ar fi trebuit să-i fie suficientă si, o vreme, chiar a părut că-i este. Doar că, nu se știe cum și de ce, deodată, de nicăieri, cineva i-a luat steaua făcută țăndări, i-a lipit-o la loc și i-a pus-o din nou în vârful bradului. Un personaj fără activitate vizibilă, fără vreun serviciu cunoscut, fără absolut nimic altceva decât ambiția fără margini a soției, a ajuns, peste noapte, adjunct al secretarului general al NATO. Pentru unii, asta ar fi fost suficient. Un final de carieră onorabil, pentru un personaj lipsit de viziune, ale cărui singure competențe s-au manifestat mereu doar în zborurile sub radar. Căci de fiecare dată când a îndrăznit să zboare mai sus a făcut-o pe distanțe scurte și cam haotic, izbindu-se cu succes de toți pereții.
15 ani, câți au trecut de la anterioara încercare de parvenire politică supremă, ar fi fost suficienți pentru orice om să învețe o meserie, să-și facă un business, să se îmbogățească cinstit sau să falimenteze la fel de cinstit. Mircea Geoană, însă, n-a făcut nimic din toate astea, ci a continuat să viseze.
Cine i-a finanțat visele, cine i le ține în viață și cine investește de atâția ani în el este greu de zis. Dar insistența pe care o manifestă ne spune că finanțatorul crede că omul are, totuși, o șansă, și încă una serioasă.
E anul independenților, al băieților școliți afară, al fostelor vedete PRO TV, al ostașilor aflați în slujba țării. Nu este, din păcate, nici acum, cum n-a fost nici acum cinci ani și nici acum zece ani, anul în care România să-și poată alege un președinte care chiar să însemne ceva pentru țara asta.
Mircea Goarnã, dragostea mea
Din pacate vom fi condusi inca mult si bine de securisti asa ca chestia asta nu e un pacat la Geoana. Nici plagiatul la doctorat nu mai impresioneaza pe nimeni caci majoritatea doctoratelor acestor personaje sunt sigur plagiate. In comparatie cu restul candidatilor are niste atuu-ri certe : experienta diplomatica, politica externa , 7 ani de acasa si , lucru deloc de neglijat, o agenda cu niste numere de telefon unde sa sune ca sa ceara lamuriri suplimentare sau „stiripe surse”. Ceilalti se vor baza pe ambasadori, consultanti etc…adica informatii la mana a doua. Daca va candida, va fi ca de obicei raul cel mai mic.
Bună intrebare și bun comentariu!
„Cine i-a finanțat visele, cine i le ține în viață și cine investește de atâția ani în el este greu de zis.”
Al naibii de greu! Pe bune! Io incerc de cateva luni – de cand ne-a dat vestea cea mare – si inca nu i-am dat de cap; ca-l tine ascuns -pe secretu’- dl. Polichinelle (?!)
După ce omul a ajuns sus, încep întrebările. Cât este proeminent în NATO, ne mândrim cu el.
Când însă, vrea să candideze în țara lui toți se întreabă:
Bă cine îl ține pe ăsta în brațe ?
Oare la NATO se cheamă oameni incompetenți ?
La baschet în NBA se angajează pitici ?
Încă nu ați realizat diversiunea băsistă de acum 15 ani ?
Băsescu dovedit turnător retroactiv, Turcescu moderatorul întâlnirii, ofițer SRI autodeclarat. Punct.
Mai există cineva care crede azi, după 80 de ani, că Masacrul de la Katyn a fost opera germanilor ?
Da există.
Există oameni care cred în Moș Crăciun până la adânci bătrânețe.
Geoană este acuzat că nu….. s’a îmbogățit ?!
Că soția lui conduce Crucea Roșie și ajută oamenii suferinzi !
În situația actuală, istorică, economică și politică NU EXISTĂ altul mai potrivit ca Mircea Geoană la cârma țării.
Știu că nu vă place fața lui, dar nu vă fie frică, nu vă culcați cu el.