Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

DANA PAPADIMA: „Recomandările de la părinți sau elevi mulțumiți sînt cele mai redutabile”

Zoom DANA PAPADIMA: „Recomandările de la părinți sau elevi mulțumiți sînt cele mai redutabile”

A fost profesoară și „la stat”, înainte de a preda româna la „privat”. Dana Papadima vorbește fără prejudecăți și argumentat despre ambele sisteme. De citit și de reflectat la ce spune.

Cristian Teodorescu: Ce e cu această dispută între elevi și minister despre începutul și durata anului școlar?

Dana Papadima: Această dispută pare și este eternă. În principiu, dacă nu e în cale vreo campanie electorală, ministerul ar dori ca durata anului școlar să fie măcar în parametri europeni. Iar elevii? Ce să-și dorească mai mult elevii decît vacanță, o cîîît mai lungă vacanță? De fapt, dacă ar fi existat, cum există în toate țările la care ne-am dori să ne aliniem, o structură fermă, aproape imuabilă, a calendarului școlar și nu s-ar fi arătat atîta flexibilitate în „negocieri” la începutul fiecărui mandat ministerial, această discuție ar fi fost tranșată din anii ’90.

C.T.: Cum se vede această dispută dinspre învățămîntul particular?

D.P.: Că tot vorbeam de aliniere, ajung de fapt la alienare. În sistemul particular, încercăm să ne ținem după calendarul învățămîntului public, cel puțin în privința vacanțelor de iarnă și de primăvară. (În rest, anul nostru școlar este de zece luni, nu de nouă). Realitatea din ultimii mulți ani e că noi, avînd o înțelegere mai structurată asupra comunicării viitorului calendar cu elevii și părinții, anunțăm structura anului școlar cu un an înainte. Cum ziceam, eforturile noastre sînt să încercăm să aliniem vacanțele noastre cu cele ale școlilor publice. Sînt multe familii care petrec concedii cu alte familii avînd copii în sistemul public și nu dorim să se producă nepotriviri și decalaje. Greu de realizat în fapt, însă. Ne putem trezi, după ce am comunicat din timp calendarul nostru, că cei de la stat au brusc o săptămînă în plus sau în minus de vacanță, că vacanța din februarie s-a anulat sau s-a reinventat, și tot așa. Fără un sobor de astrologi e greu să previi astfel de întorsături din condei. Cele mai enervante sînt așa-zisele punți care leagă zile de sărbători de alte zile de sărbători. Noi nu ne putem permite așa ceva. Părinții noștri nu lucrează dintr-o punte în alta și nu le putem lăsa copiii în brațe doar pentru că generoșii de la stat au mai dat încă o pomană în calendar.

C.T.: Văd că nu mai zice nimeni nimic despre problema manualelor unice față de cele alternative. De ce?

D.P.: Acest scandal a fost creat în mod artificial în diverse epoci cînd din partea ministerului au fost interese economice sau electoral populiste. Să ne aducem aminte că, pe cînd piața manualelor era totalmente liberă, în sensul că numărul manualelor pe fiecare disciplină nu era cenzurat, dar existau reglementări de preț, fiind vorba de achiziții publice, nu mai devreme de acum vreo trei ani, eminentul ministru Liviu Pop a venit cu năstrușnica idee de a comasa întreaga industrie a manualelor școlare într-o unică editură, controlată ideologic și economic de minister, Editura Didactică și Pedagogică. S-au scris pagini despre antologicele manuale irumpte din crasa incompetență, dacă nu rea-credință a diriguitorilor de la EDP și minister. După acest fiasco glorios, lucrurile s-au reglat, deocamdată la nivelul jumătăților de măsură, cum ne place nouă mai mult, în sensul că se organizează licitații pentru manuale, dar cîștigătorii nu pot fi în număr mai mare de trei pe disciplină. E totuși mai bine așa decît o aberantă editură unică producătoare de răsunătoare, toxice rebuturi. E loc de mai bine, însă…

C.T.: Dacă azi mi-aș trimite din nou băieții la școală, fără să am bani, dar acceptînd că aș face cumva rost de fonduri, unde m-ai sfătui să-i duc la școală?

D.P.: Depinde de fonduri, totuși. Te-aș sfătui să-i duci la o școală bună, și cînd spun bună, ea poate fi atît din sistemul public, cît și din sistemul privat. Da, în sistemul public sînt multe școli pe care le-aș recomanda călduros părinților, și nu mă refer la cele cinci-șase „de fițe” din buricul Bucureștilor. Dezavantajul recurgerii la o școală publică, fie ea și foarte bună, este scurtimea programului, disproporționată față de programul părinților. În lipsa bunicii, vecinei, bonei, părinții fac cheltuieli și cu after school-ul, cu cluburile vocaționale sau sportive, cu meditatorii, ceea ce îngroașă consistent cheltuielile. În sistemul privat, lucrurile stau mai bine sub aspectul orelor pe care copilul le petrece la școală. Dar și aici sînt deosebiri: cunosc școli private, cu taxe consistente, la care nu aș recomanda nici dușmanilor (pe care nu-i am) să-și înscrie copiii. În condițiile în care, pe site-urile școlilor particulare, oferta educațională e în linii mari aceeași, cu mult bla-bla de marketing, și cum trăim într-o lume mică, recomandările de la părinți sau elevi mulțumiți sînt cele mai redutabile. Ca o notă pur personală, pentru o familie românească ce își permite școlarizarea copilului într-un mediu privat, recomand o școală care, cel puțin în primii 4-8 ani urmează curricula românească. Nu cred că îi facem pe copiii noștri mai internaționali dacă îi scufundăm de la primii ani într-un mediu 100% străin. E bine să fie conștienți de identitatea lor națională, lingvistică, culturală, și după aia mai vedem.

C.T.: De ce boli suferă învățămîntul de stat?

D.P.: De toate bolile posibile: de bolile copilăriei, de cele contagioase, de boli genetice și boli de structură și de sistem. Dacă ar fi însă să pun degetul pe boala cea mai gravă, incurabilă după zeci de ani de tribulații, asta ar fi boala totalei lipse de viziune, transpartinică, transpolitică asupra reformei educației, asupra profilului absolventului de liceu, asupra viitorului care ne/îi așteaptă.

C.T.: Dar cel privat?

D.P.: Depinde foarte mult cine sau ce se găsește în fruntea unei unități școlare private. Dacă sînt oameni cu viziune și voință în același timp educațională și antreprenorială este lăudabil și rezultatele nu vor întîrzia să se vadă. Dacă însă la baza unei instituții școlare private stă doar interesul economic, reflexul clientelar față de presiunile și influențele părinților, lipsa de respect și gratitudine față de casta profesorilor, atunci e grav, rău, nociv. Dacă ne interesează doar mulțumirea de moment a elevului, satisfacerea mofturilor unor mămici ultraprotectoare, neaplicarea unor reguli ferme, produsele sistemului pot fi rebuturi existențiale și sociale. Vrem asta?

C.T.: Pentru diverse examene de admitere, la română ajută la ceva toceala de comentarii literare învățate pe de rost?

D.P.: Lucrurile s-au schimbat din anii ’90, dar de fapt nu s-au schimbat deloc. La marile examene de limba română ale nației, elevii primesc un text literar, indiferent de genul literar abordat, la prima vedere. Făuritorii de comentarii și de interpretări clișeistice s-au orientat însă de mult. Am urmărit cum funcționează, pas cu pas, îndoctrinarea în producerea de comentarii pentru examene sortite succesului, notelor exorbitante. Copilul are o memorie bună, e marele său atu. E mult mai simplu să-i dai să memoreze decît să-l ajuți să înțeleagă literatura cu puterile lui, cu emoțiile lui. Și atunci, dacă nu mai avem texte-suport standard ale căror comentarii elevii le învățau pe de rost în anii ’80, acum avem tipuri de formulări și de clișee savante pe care elevul le scuipă îndată ce se prinde ce și unde ar merge, în funcție de cerința de lucru: aha, trebuie să demonstrez că cutare text aparține genului epic. Dau drumul atunci la bla-bla-ul de exeget literar pe care mi l-a turnat meditatorul pe caiet. Aduc acum două-trei argumente și un soi de concluzie, pe care, și pe astea, le-am învățat pe de rost. Cîtă perversitate, cîtă nesocotire a minții și curiozității copilului! Dar noi sîntem o societate de tip tranzacțional. Meditatorul îmi livrează un kit al succesului la evaluarea națională sau la Bac. Eu înghit pilulele, mai greu, mai cu noduri, dar intru cu o medie fulminantă la un liceu de prestigiu. După care, trei ani îmi revin din osteneală și în clasa a XII-a mă reapuc de mediații cu un alt furnizor de succes. Ne mai mirăm de scorul elevilor români la capitolul alfabetizare funcțională?

C.T.: Ce ar trebui să știe un candidat la liceu și unul la examenul de Bac, fără să învețe pe dinafară comentarii literare?

D.P.: Ar trebui să aibă la catedră acel profesor harnic și empatic, care să-l ajute să înțeleagă, cu mintea sa, cu afectivitatea sa, că literatura și limba nu sînt un arsenal de noțiuni aflat exclusiv în tolba educatorului. Să-l îndrume spre a avea curaj să gîndească, să greșească, să formuleze la început cu stîngăcii și naivități, apoi tot mai rafinat. Să înțeleagă rostul și rolul culturii literare. Am avut astfel de elevi la gimnaziu. Am avut bucuria să-i știu intrați la licee foarte bune, fără să învețe nici un clișeu de la mine (și, slavă Domnului, m-aș fi priceput!), ci doar bazîndu-se pe puterea lor de înțelegere și pe motivația individuală. Nu au intrat cu 9,90, au intrat cu 9,50, dar au intrat prin ei înșiși.

C.T.: Dar profesorii și meditatorii care-i pregătesc de examene?

D.P.: E foarte greu și chiar periculos să generalizez, să pun un blam pe o întreagă categorie de meditatori sau să fac judecăți ușuratice despre cum or mai fi profesorii din ziua de azi. Sînt oameni și oameni, mulți dintre ei merită tot respectul pentru felul în care înțeleg să-și facă meseria, în ciuda privațiunilor financiare, dar mai ales a lipsei de considerație socială. Eu, una, am dat timp de opt ani meditații în anii ’80, pentru toate treptele posibile. Nu aș mai fi în stare de asta acum, dar pe vremuri chiar am lucrat cu plăcere cu unii copii, nu mai vorbesc că mi-a rotunjit binișor veniturile precare din salariul de bază…

C.T.: De unde ni se trage că vorbim tot mai prost românește?

D.P.: De la faptul că vorbim prost, tot mai prost, românește. De la agramatismul endemic care defilează în lumea politicienilor, a vedetelor, a multor jurnaliști. De la invazia anglicismelor folosite cu nesaț din dorința de a fi „eleganți” în exprimare. De la fuziunea limbajului corporatist cu cel colocvial. De la necitit. De la neascultat. De la aproape totul.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale