Cum vede o femeie care e și profesoară ceea ce se întîmplă în Ucraina și cu ucrainencele refugiate în România. Ce părere are Dana Papadima despre școlarizarea soldaților lui Putin trimiși în Ucraina, despre rusoaica de i-a dat voie bărbatului ei de pe front să violeze ucrainence, dar cu prezervativ, și despre concetățenii noștri care relativizează sau neagă de-a dreptul ororile săvîrșite de ruși în Ucraina.
Cristian Teodorescu: Aseară am văzut într-un magazin două ucrainence, se sfătuiau. Una, tînără, ținea în mînă o trotinetă de copii. Viața merge înainte, nu?
Dana Papadima: Nu știu ce pot să spun. Poate viața merge înainte, dar omenirea ba! M-am ciocnit pe parcursul ultimelor două luni de situații asemănătoare: ucrainence tinere sau mai puțin, ținînd de mînă un copil sau doi, tîrînd un troller mai mic sau mai mare. Pentru acești oameni, cu siguranță viața nu prea mai merge. E ușor să zici sau să crezi că în om există o infinită capacitate de refacere, de restart. E ușor să te culci pe această călduță ureche, că cu un mic brînci financiar, o mîncare caldă și un concert caritabil viața acestor oameni va merge înainte. Nu. Viața lor s-a oprit în momentul zero al refugierii, după cum, cumplit, viața altora s-a oprit în bombardamente și măceluri. Scuzați pesimismul, atît s-a putut!…
C.T.: La televizor, femei cu copii de mînă la graniță. Soții pe front, părinții rămași acasă. Cele mai tinere vorbesc engleză. Refugiate din calea lui Putin. Unele spun că așteaptă să se termine războiul ca să se întoarcă acasă. Altele nu știu încotro s-o ia. Ți-ai fi închipuit una ca asta?
D.P.: Am citit de curînd o carte amplă a unui scriitor catalan, Jaume Cabre. Ea se intitulează Confiteor! („Mărturisesc” în limba latină) și tratează pe planuri și linii care se întretaie problema esențială a răului din oameni. Răul mic, trivial și meschin, Răul planetar la scara istoriei: Inchiziția, Auschwitz, islamismul habotnic criminal. Dacă scriitorul în cauză ar mai fi avut răbdare cîțiva ani, ar fi prins cu siguranță Răul venit pe calea acestui război, acestor crime umanitare, acestei invazii. Răspunzînd la întrebarea ta, NU, nu mi-aș fi închipuit, DA, mi-aș fi închipuit.
C.T.: În loc să învețe la școală despre țările din Europa, copiii ucrainenilor descoperă la fața locului cum sînt România, Polonia și alte țări pe unde mai ajung. Ce se va întîmpla cu copiii ăștia?
D.P.: Nu am idee. Fiind cruzi în vîrste și experiențe, cu toate traumele suferite, unii vor avea capacitatea să-și găsească un loc în lume. Mai greu, imposibil, va fi pentru persoanele vîrstnice. Am văzut sute de cadre cu refugiate și refugiați în vîrstă în centrele de primire. Aceleași priviri rătăcite și goale, aceeași încremenire într-un limbo existențial. De unde să mai pornească? Ce mai e de repornit?
C.T.: Civili uciși – și copii printre ei –, femei violate și omorîte, asta e operațiunea specială a lui Putin. Ce vă întreabă copiii la școală despre ruși și despre Putin?
D.P.: Copiii sînt evident curioși, intrigați, și nu la modul senzațional. Sînt relativ bine informați încă de pe la ei de-acasă. Ajută, dacă e de ajutat. Avem și cîțiva elevi ucraineni în școală. Primiți cu căldură, compasiune, fără excese patetice care pot răni. Într-un fel, niște copii cu ceva mai mult noroc. Adolescenții noștri, ceva mai dubitativi unii dintre ei, mai încearcă să relativizeze teribilist situația, găsind sursele răului și în alte zone, mai puțin mainstream decît în expansionismul secular rusesc. Dar e firesc, ca în orice context democratic, să existe o bază de discuție pentru a problematiza.
C.T.: Apar la TV ucrainence care s-au înrolat. O mamă căreia i-a murit fiul pe front. O tipă de vreo 30 de ani, lunetistă, are cîteva zeci de militari ruși pe răboj. A fost decorată. Ai făcut și tu armata cînd erai în facultate?
D.P.: Am văzut aceste secvențe. Pentru noi, răsfățații sorții care au avut bafta ca porumbelul NATO al păcii să ni se găinățeze fix în creștet, e ca și cum, de la granițele țării, s-ar sări într-un spațiu paralel, senzațional, anecdotic. Aceste situații sînt reale, țin de cealaltă natură a omului, aceea de a reclădi neîncetat binele cînd răul îți schimonosește condiția. Am făcut un fel de armată pe timpul studenției. Am pierdut o groază de vreme la cursuri și semi-aplicații militare cu un asemenea simț al absurdului grotesc, cum nici în Svejk n-am aflat.
C.T.: Ce-or fi învățat la școală soldații lui Putin care au devenit criminali în serie în Ucraina?
D.P.: Pun într-o vremelnică paranteză imensa contribuție a națiunii ruse la patrimoniul artistic și cultural universal. O vreme n-o să am chef s-o ascult pe Anna Netrebko și nici să-l citesc pe, să zicem întâmplător, Vodolazkin. Dar recitesc niște pagini din Demonii lui Dostoievski. Într-o sclipire premonitorie, acolo se află, aproape alegoric, esența acestei omeniri mutilate sufletește, care nu și-a rumegat suficient valorile umaniste și demnitatea făpturii umane. Soldații bravei armate sovietice/ruse au deprins, din generație în generație, un mecanism de anulare a drepturilor individului, pentru a se abandona convertirii la o religie a veșnicei neliniști expansioniste. Fără un dram de istorie democratică. De la Stalin la Putin, otova. Aroganță și primitivism. Marele suflet slav sufocat de limitări teritoriale „meschine“ pe care e trîntită savarina ortodoxiei pravoslavnice.
C.T.: (Dostoievski credea și în sfînta misiune a Rusiei în lume!) Apropo de sfînta misiune a rușilor, cum poate o nevastă rusoaică să-i spună bărbatului ei soldat care o întreabă dacă e de acord să violeze femei în Ucraina, „Violează, dar nu-mi spune“? (Tipul e prizonier acum.)
D.P.: Mai rău, „Violează, dar protejează-te!“. (Și dacă, între două violuri, înșfaci și tableta copilului ucis, „Ego te absolvo“.) În concluzie: sînt furioasă. Pe naivitatea funciară a omului, pe credința majorității că Răul e lacunar și amnezic. Pe cei care, din motive de ticăloșie cu soldă, hatereală, teribilism sau prostie pură neagă realitatea dincolo de realitate a ororilor din Ucraina, relativizează crima, decredibilizează adevărul. Un astfel de prilej, nedorit, devine cumpăna fragilă, șovăielnică, a umanității din om.
