Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dani Mocanu (manelist cercetat): „Pur și simplu trăim în Romînia, nici procurorii nu mai sînt ce au fost odată.”

Zoom Dani Mocanu (manelist cercetat): „Pur și simplu trăim în Romînia, nici procurorii nu mai sînt ce au fost odată.”

Gen Propriu și figurație

Apropiați ai cuplului (apropiați ai cuplului): „Dacă erau divorțați, voi credeți că Ana se mai chinuia să vină pînă la Dubai să petreacă pînă dimineață? Iar Reghecampf îi mai făcea cadouri de 300.000 de euro? Nu au divorțat nici la propriu, dar nici măcar la figurat!” (Libertatea, 17 septembrie)

Sîntem foarte curioși totuși dacă croșeul ăla de dreapta, cu garnitură de manichiură și ghiuluri de diamant, pe care l-a primt Dan Alexa de la Prodanca a fost la propriu sau la figurat. Nu de alta, dar pe înregistrare s-a văzut că e la figură, deci dacă și ăla a fost tot la figurat, înseamnă că cineva nu știe ce înseamnă propriu și figurat.

 

Gen Noaptea, ultimul nostru legămînt

Lidia Buble (solistă de muzică foarte ușoară): „Urăsc nopțile. Toate filmele posibile sînt în capul meu. Iar am pus 100 de lacăte la uși. Cred că nu mai am mult de trăit. Iar se mișcă toată casa și se trîntesc toate ușile posibile.” (Libertatea, 16 septembrie)

Sau poate că, pur și simplu, Lidia are în casă o fantomă. Ce-i așa anormal? Mai trîntește o ușă, mai sparge o farfurie, mai dă o gaură cu bormașina la 7 dimineața. Lucrurile astea se întîmplă și la case mai mari, dar și la case mai mici, de la bloc.

 

Gen Îndepărtează-te, mamă, de brad

Fuego (domn în vîrstă): „S-au făcut atîtea glume cu «Împodobește, mamă, bradul!», încît sînt sătul, mi-a ajuns, sînt la limită. Cînd o glumă e bună și e făcută cu simț de răspundere și haioasă, rîd și eu. Cînd faci ironii urîte, cînd glumele sînt spurcate, murdare, nu își mai au efectul.” (Spynews, 18 septembrie)

Ce-i drept, glumele cu „Împodobește, mamă, bradul” și-au depășit termenul de expirare din clipa în care au apărut. Pe de altă parte, nici sursa glumelor nu e vreo capodoperă a civilizației umane, iar Fuego pare genul de om predispus la glume spurcate, murdare și la ironii urîte. Singura întrebare aici e cît de departe merge toleranța lui. O să zîmbească în continuare amabil, ca și pînă acum, sau o să iasă la niște copii să le spargă mingea, cu o venă umflată pe frunte?

 

Gen Nu ne mai facem bine

Dani Mocanu (manelist cercetat): „Pur și simplu trăim în Romînia, nici procurorii nu mai sînt ce au fost odată.” (Spynews, 17 septembrie)

Dacă pînă și pe Dani Mocanu l-a trădat sistemul, ce speranțe de justiție putem să mai avem noi, oamenii simpli care, spre deosebire de el, uneori mai dăm înapoi?

 

Gen Ajutor de anonimaj

Cătălin Botezatu (chiloț de inimi): „Am destulă maturitate încît să-mi dau seama că sînt un trofeu. Dacă mîine aș ieși în stradă și aș merge cu tramvaiul fără ca lumea să mă cunoască, să fiu un oarecare și să fiu îmbrăcat modest, nu m-ar iubi lumea pentru că sînt un bărbat oarecare.” (Click!, 19 septembrie)

Marea surpriză a lui Cătălin s-ar putea să fie să descopere că lumea nu-l iubește chiar atît de mult nici măcar acum, cînd nu merge cu tramvaiul. În schimb, în tramvai nu-i exclus să dea peste cîțiva discipoli, pentru că la cîți nebuni în chiloți se perindă prin vagoane, sigur produsele lui ar fi la mare apreciere.

2.504 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia