Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Daniel Cioabă (regele țiganilor), despre o presupusă aventură a lui Florin Salam: “După relația cu manelistul, fata nu mai poate să se mărite”

Zoom Daniel Cioabă (regele țiganilor), despre o presupusă aventură a lui Florin Salam: “După relația cu manelistul, fata nu mai poate să se mărite”

Gen De unde vin copiii

Ilie Năstase (penisman), la o petrecere pentru copii: ”Uite, dacă ieșea o femeie cu sînii goi de aici era ceva. E anul erotic și, pînă la anul în iulie, tot erotic va fi. Uite, dacă putem face sex în căsuța aia de acolo ar fi ceva. Dacă eram unul peste altul era și mai bine.” (Libertatea, 5 decembrie)

Ce e de admirat la Ilie Năstase nu e tonusul excelent pe care continuă să-l aibă la 168 de ani, ci faptul că se menține relevant, chiar și la vîrsta asta, inspirînd expresii populare precum: “Nu îmi mai călări piciorul! Cine te crezi, Ilie Năstase la o petrecere pentru copii?”.

 

Gen Asta-i poșta ce-am postit

Gabriela Cristea (proaspăt măritată, înțelegi ce zic?): “Eu mai țin post, dar mai rar, recunosc, pentru că nu pot. Am un program foarte încărcat și chiar dacă acum găsești mîncare de post peste tot, în zilele care sînt mai aglomerate, chiar nu pot, efectiv. Plus că mai e o șmecherie cu postul, dacă înțelegeți ce vreau să zic, și eu sînt proaspăt măritată.” (Libertatea, 1 decembrie)

Nu știu dacă ați înțeles la ce se referă Gabriela Cristea, dar ca să o lămurim, e vorba de dus pionierul la ecluză. Dat ca-n oala cu sarmale. Cotrobăit prin podul bunicii. Lansat crucișătorul la apă. Înjunghiat în ochi cotoiul blănos. Sufocat brontozaurul pitic. Îngropat amarul în sacoșa cu plăcinte. Da, mă, e vorba de mîncat dulciuri în post, perverșilor, la ce va gîndeați?

 

Gen Moș Crăciun cu pete albe

Adriana Bahmuțeanu (adeptă a frecției la picior de lemn): ”Dragă Moșule, la anul putem să o mai scurtăm cu tribunalele? Ca să apuc și eu să-mi fac o manichiură?… Mulțumesc anticipat.” (Libertatea, 7 decembrie)

În caz că nu v-ați prins, nu-i vorba de Moș Crăciun sau de Moș Nicolae, ci de Silviu Prigoană. Dar așa-i cînd te încurci cu moși.

 

Gen FC Biserica SRL

Gigi Becali (personaj imitat de Bendeac la TV): ”Eu le transmit așa. Nimic nu vor face, dar dacă au făcut asta se vor osteni degeaba, pentru că omul care nu are crucea și nu îl are pe Dumnezeu, unde nu este Dumnezeu, este bătaia lui Dumnezeu și unde este bătaia lui Dumnezeu, nimic nu faci. Nu poți să faci spital, nimic, nimic, prima dată îi dai lui Hristos la biserică și apoi îți dă Hristos să faci milioane de spitale.” (România TV, 5 decembrie)

Scrie și-n Biblie, în Evanghelia după Ioan Luțul: “Dați bani la biserici să-și facă turle dă aur și la popoi să-și ia merțane și bemveuri seria 7, că doar așa poți să faci milioane de spitale. Pac, pac, m-ați întețeles? Hahalerelor!”.

 

Gen Lege și Ordine țigănească

Daniel Cioabă (regele țiganilor), despre o presupusă aventură a lui Florin Salam: “După relația cu manelistul, fata nu mai poate să se mărite, așa este la noi tradiția, este grav să te culci cu iubitul înainte de nuntă, viața ta este distrusă! Dacă totuși se va căsători, o face fără a avea pretenții la un bărbat important. Ea este acum la categoria refuzate, nu mai are aceleași priorități, astfel că se va mulțumi cu indivizi cu «sechele», bețivi, violenți sau grași.” (Wowbiz, 2 decembrie)

Deci ca să înțelegem bine, după legile țigănești, dacă te culci cu un manelist celebru înainte de noaptea nunții, practic dup-aia ești condamnată să te măriți cu orice bărbat din România? Dur, frate, nici nu se compară cu Constituția noastră de căcat.

67 de vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    Tareeeee !!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta