Stocurile de calmante s-au epuizat în București, dar și în alte locuri din țară, săptămâna trecută, când Theodor Berna a fost reținut și apoi arestat pentru 29 de zile, de procurorul Mircea Negulescu, de la Curtea de Apel Ploiești. De ce la Ploiești? Pentru că acolo s-a răsturnat căruța cu evazioniști și spălători de bani. Vă amintiți de dosarul în care sunt acuzați Mircea Cosma, președintele CJ Prahova, și fiul acestuia, Vlad Cosma, deputat? Ei bine, pornind de la câteva facturi făcute de niște firme-fantomă, anchetatorii au reușit să ajungă la o fraudă de peste 150 de milioane de euro, spălare de bani și evaziune fiscală. A fost greu până au fost prinși câțiva trepăduși, precum Răzvan Alexe și Marcel Păvăleanu, cei doi, împreună cu alți acuzați arestați anul trecut, bătându-se pe pixuri în speranța că, dacă toarnă cât trebuie, își vor înjumătăți pedeapsa.
Așa s-a ajuns la Tehnologica Radion, al cărei patron, Berna, a spălat și fraudat peste o sută de milioane de euro. Desigur, așa ceva nu s-ar fi putut întâmpla fără susținerea pe față a instituțiilor statului, care s-au întors cu spatele la firmele lui Berna, lăsându-l pe acesta să fure în voie. Iar acum, date din dosar, că știți că nu vă deranjăm aiurea.
Berna a început cu vânzarea și cumpărarea de TVA. Prin intermediul a patru firme din Galați, între care un service auto și o patiserie, Berna a spălat peste 20 de milioane de euro. Banii erau trimiși din conturile Tehnologica Radion, erau scoși cu sacoșa din bancă de patroni și returnați creierului operațiunii. Statul nici nu știa! Nuuu, nimic nu știa statul. De-aia pe la Curtea de Apel București stau câteva dosare cu aceste fapte, îngropate bine prin sertare. Dar asta-i altă poveste, pe care merită să v-o spunem cu altă ocazie.
O altă metodă de furat a domnului Berna a fost folosirea cu rea credință a creditului societății. Pe românește, asta se numește când tu, persoană fizică, să-ți spunem Theodor, vinzi unei rude, să zicem o nepoată, un teren evaluat la 400.000 de euro, iar apoi tot tu, prin firma ta, să-i spunem Tehnologica Radion, cumperi acel teren cu suma de 6 milioane. Șase milioane frumoase, frate! Pe care, desigur, nepoata ți le aduce cu geamantanul.
Ca să vă faceți o idee despre averea domnului Berna, vă spunem doar că omul deține teren cât să facă de un județ de mărime medie, așa. O să ziceți că asta ține de dileală la mansardă. Și dacă o să ziceți asta, noi nu o să vă contrazicem.
Din relațiile pe care le-a avut cu tot felul de firme reiese că Berna a plătit tot ce mișcă în materie de lume politică, de la stânga la dreapta. Deja mulți băieți au insomnii, între ei numărându-se niște primari de sectoare (să trăiți, domnule Negoiță), tot felul de funcționari, mai scunzi sau mai înalți, ba chiar foști miniștri (sunteți bine, domnule Șova?). Dacă Berna va dori să scrie – iar când riști de la 9 la 15 ani pentru evaziune și de la 3 la 10 pentru spălare de bani, te cam apucă o mâncărime în palmă, ai scrie niște romane –, vom avea o campanie electorală cel puțin interesantă. La naiba, la
suma asta, scandalul Bercea Mondial e pistol cu apă. Desigur, pe ăsta, chiar dacă e dosarul cu cel mai mare prejudiciu din ultimii ani, n-o să-l vedeți atât de mediatizat, că-s băgați domni de la toate partidele, de-aia s-a cam pus batista pe țambal. Și cică se va pune și mai mult, pentru
că unii se agită destul de tare să mute dosarul la un procuror mai înțelegător, care să știe că nu-i face, domnule, nimeni statuie, dacă aduce atâția bani la stat!