Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dark side of the balloon

Zoom Dark side of the balloon

 ♦ De parcă nu era de ajuns că portarul lor, italianul Matteo Gritti, e prezentat prin presă ca omul mafiei pariurilor macedoneano-singaporeză şi ca profet de circumstanţă (cică ar fi ştiut din timp că va fi 2-0 pentru giuleşteni), cei de la Petrolul s-au cazat, înaintea partidei cu Rapid, la unul dintre hotelurile lui George Copos din Capitală. Repetăm, pentru spectatorii de pe rîndurile din spate, de la peluză, care n-au auzit bine: da, bre, în loc să vină de acasă duminică, în ziua meciului, 60 km cu autocarul, ploieştenii au preferat să se deplaseze încă de sîmbătă la Bucureşti şi să doarmă în patul duşmanului. Pentru o mai bună acomodare la condiţiile de luptă: sforă(r)iturile au continuat şi pe teren.

 ♦ Campania publicitară anti-Sandu&Dragomir a galeriei dinamoviste, începută etapa trecută la meciul Dinamo-Gaz Metan Mediaş sub sloganul „Mitică la brutărie“ (lîngă Mititelu, probabil, care a avut, la un moment dat, o fabrică de pîine în Craiova), a continuat sîmbătă seară şi la Tîrgu Jiu, la partida cu Pandurii (2-2): suporterii cîinilor au introdus în stadion prin efracţie, înşelînd vigilenţa jandarmilor şi stewarzilor, două bannere poetice (r, răţuşcă, rămurică şi m, Mitică, mititică) şi un cearşaf alb-roşu de la o nuntă cu dedicaţie specială (10 ani pentru Naşul mare). Bravo, domnilor, felicitări pentru iniţiativă, dar, pe undeva, ceva nu se leagă: la mesajul de pe cearşaful pătat tradiţia spune că trebuia nişte sînge. Şi, în cazul ăsta, mireasa nu mai e de mult virgină.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia