Despre Mihai Trăistariu știam deja că a fost un deschizător închipuit de drumuri în muzica românească modernă și-n tot ce poate însemna penibilul sub toate formele lui, începând cu versurile „Suzana, eu te spun lu’ mama, mi-ai furat banana, nu mă mai joc, nuuuuu” și terminând cu lauda despre ce mare gigolo e el, câte femei i-au trecut prin pat și cum le-a părăsit pe toate, bietele, că prea trăgeau de el, mai erau și puturoase și nu făceau nimic toată ziua, ba uneia dintre ele a trebuit să-i dea chiar 50 de lei de bilet ca să ia microbuzul de la București la Constanța. Nu se face.
Pentru că nu mai fusese de mult în centrul atenției, a revenit să se mai smiorcăie un pic că artiștii din ziua de azi îi iau banana de la gură, neverending story. Obișnuit cu ifosele pe burta goală, și-a pus bot pe industria muzicală și pe toți colegii de breaslă, nu doar pe Roxana și Suzana. E nemulțumit că legendele din showbiz sunt pe cale de dispariție, artiștii sunt fake, nu mai au talent, parcă nici versurile nu mai sunt de calitatea celor cântate de el când se bucura că la mare fetițele sunt goale și le poate trage de alunițe. Se cântă multe manele, nu mai ascultă lumea Tornero, și parcă și pe OnlyFans a scăzut numărul de abonați, că doar de câte ori să-i vezi chiloții lui Trăistariu fără să simți că te ia cu răuț de la pancreas? S-a râs, s-a glumit, dar gata, ajunge, unsubscribe.
Pe principiul că ceva nu există dacă tu pur și simplu refuzi să crezi că e real, Mihai Trăistariu nu crede nici dacă vede cu ochii lui că artiștii din ziua de azi umplu Sala Palatului și pe el nu-l mai ascultă nici naiba. Totul e o conspirație și se face trafic cu fani. Spectatorii nu sunt simpatizanți reali ai cântăreților, ci sunt holograme și fantome aduse de o firmă ca să dea impresia că evenimentul e sold out. Și supărarea lui Trăistariu e cu atât mai mare cu cât el nu-și permite să umple sala cu aplaudaci, că apartamentele alea pe care le are de închiriat pe litoral stau cam goale și nu prea produc.
Mihai Trăistariu nu s-a dezis de rolul lui de expert de pe Temu și s-a apucat să facă și un top al vedetelor care i se par valoroase, ca și cum opiniile lui ar mai avea vreun minim de relevanță. E genul de unchi pe care ți-e rușine să-l ții la prieteni pe Facebook, că nici nu știi când te trezești cu un comentariu libidinos la vreo postare, „te țucă ‘nea Mișu, frumoaso”. Acum mai culege niște lauri și se laudă cu succesul lui Theo Rose, despre care spune că însuși Măria Lui a remarcat-o încă din copilărie și i-a oferit prestigiosul premiu Mihai Trăistariu. Zi merci, Theo, fată, că te-ai măritat de tânără, că cine știe ce-ți mai oferea acest guru al industriei muzicale românești!
2.479 de vizualizări







Una peste alta, Trăistariu rămâne cea mai bună voce din România.
Și are dreptate întru totul.
Toți artiștii în vogă își cumpără milioane de vizualizări.
Ca să mintă poporul că au succes.