Am aflat duminică, 16 februarie, din Libertatea, că Nicolas Cage, celebrul actor american care făcea ravagii în anii ’90 în Leaving Las Vegas, a mîncat în restaurantul unui hotel de 4 stele din Mamaia. De mîncat, Cage a balotat fructe de mare, păstrăv și legume, servite de-o chelneriță simplă, care are Libertatea pe apelare rapidă, numită Ana. Din aceste informații, total plictisitoare, tabloizii au reușit să încropească o știre: “Nicolas Cage a lăsat un bacșiș gras într-un restaurant pescăresc”. Cu mențiunea că acesta se află în România, unde filmează The Dying of the Light.
Cu această ocazie, mi-am amintit: Nicolas Cage nu e singurul actor care a venit în România să facă filme și alte lucruri senzațional de plictisitoare, în lipsa unor bodyguarzi care să-l bată pînă îi sune apa-n cap. Spre exemplu, Sharon Stone ne-a vizitat în 2012, cînd se turna la Castel Film What about love, iar la Băneasa Shopping City erau, culmea, niște reduceri. Tocmai din acest motiv, doamna Stone a fost surprinsă de paparazzi la Băneasa Shopping City, unde a cinat alături de familia ei într-un restaurant argentinian, după care și-a cumpărat o poșetă din piele întoarsă, care a costat fix 800 de lei. S-a întîmplat pe 12 august, o zi în care se pare c-a plouat foarte mult.
În prima jumătate a lunii noiembrie a anului trecut, celebrul bătăuș Steven Seagal a nimerit în România exact în scandalul maidanezilor. Așa c-a adoptat un cîine pe nume Grivei, de la adăpostul canin Dogtown, și a donat 4 tone de mîncare pentru adăpostul comunitar. Brigitte Bardot s-a tăvălit neputincioasă pe jos. Cîteva zile mai tîrziu după ce Seagal a adoptat un maidanez român, Salman Khan, futacul indian al Iuliei Vîntur, a vizitat și el România, mai precis Sibiu, unde a turnat cîteva scene ale unui film. De pe realitatea.net am aflat că Salman Khan a mîncat bine într-un restaurant din Dumbrava Sibiului și a vizitat grădina zoologică, pe care o consideră cea mai frumoasă din România (are you fucking insane?).
Și nu în ultimul rînd, l-aș aminti pe inegalabilul Terry Gilliam, unul dintre regizorii preferați ai hipsterilor, care a filmat în România, în 2012, The Zero Theorem, filmul care a deschis cea de-a patra ediție a Festivalul Internațional de Film Experimental București. Terry Gilliam a turnat filmul în România în 2012, un an c-o toamnă atît de frumoasă încît celebrul umorist de la Monty Python s-a îndrăgostit de Cișmigiu și arhitectura Bucureștiului. Am aflat asta dintr-un reportaj publicat pe site-ul Media Pro Pictures, deci presupun că tot ce a fost mai interesant în legătură cu Terry Gilliam în România va rămîne pe veci nescris. Mă rog, aș putea continua cu exemplele, dar mi se pare total fără rost, în condițiile în care nici măcar Van Damme nu s-a mai bătut cu vreun cocalar din Bamboo la ultimele vizite. Păi unde ajungem dacă o ținem tot așa?
nicio vizualizare