Compania de Apă Olt SA este deținută de Consiliul Județean Olt, împreună cu municipiile Slatina și Caracal, precum și orașele Corabia, Scorniceșt și Drăgănești, iar scopul existenței sale este, cum îi spune și numele, sistemul de canalizare și alimentare cu apă al acestor zone. Și nu numai, desigur, căci lucrări se pot nimeri oriunde. Cu toate astea, banii mulți se fac, și mai ales se împart, în zonele astea. Spre exemplu, există o „aglomerare urbană“ în Slatina, unde rețelele de apă și apă uzată trebuiau reabilitate și chiar extinse. Așa că domnii de la Compania de Apă Olt SA au scos la mezat un ditamai contractul, estimat la suma de 96.460.379 de lei, pentru fel și fel de astfel de lucrări, ce s-ar întinde pe trei ani și jumătate. După o licitație organizată ca la carte, pe data de 16 octombrie, în care prețul oferit a contat în proporție de 70%, restul ținînd de oferta tehnică, contractul a fost semnat cu Panadria SRL, pentru suma de 94.706.663 de lei, cu vreo 245.000 mai mult decît estimase Compania de Apă. Pe undeva, era și normal ca Panadria să vină cu prețul corect, căci la cîte lucrări și contracte au prin zonă sînt cei mai în măsură să spună scorul exact. Firma asta e deținută de familia Barbu, iar de afacerile ei se ocupă Adrian Barbu, fiul lui Florea Barbu. Adi este, la fel ca și tăticu’, pur întîmplător, bun prieten cu Darius Vâlcov, fosta mare eminență cenușiu-financiară a PSD, dar și cu restul marilor politicieni PSD din județ. În fapt, Adi Florinel pare că se învîrte și se scaldă în toate apele, căci, după ce fusese numit de către Vâlcov șef la Societatea de Gospodărire a Apelor Olt, cu toate că firmele familiei făceau afaceri fix în domeniu, iar mai apoi la ANIF, de unde a revenit apoi la SGA, n-a prea fost deranjat din funcții nici de liberali.
Despre afacerile familiei Barbu, în special cele derulate prin Panadria SRL, s-ar putea scrie romane întregi. Și asta doar dacă ai pune cap la cap cifrele, căci sumele care s-au scurs din bugetele publice spre compania asta au un debit mai mare ca al Oltului, acești ultimi 20 de milioane de euro fiind doar așa, o chestiune ce ține de un debit normal.






