Haide că, în sfîrșit, începe să ne prindă și pe noi începutul de secol din urmă și, încet-încet, transformăm gropile de gunoi în rampe ecologice. Ceea ce nu e deloc rău. Ba chiar e foarte bine pentru unii care, ca mai mereu, reușesc să stea agățați de pușculița publică. Să luăm exemplul județului Maramureș care, după ce a reușit să folosească banii europeni, să închidă gropile de gunoi neconforme și să facă niște rampe ecologice, a decis să dea în concesiune gestionarea întregului serviciu. Unor prieteni, evident. Pentru toată afacerea asta, instituția condusă de pesedistul Gabriel Zetea a organizat și un fel de licitație. Au făcut ei o estimare, undeva la 86 de milioane, s-au înscris două firme la licitație și, după ce doar una dintre ele a fost lăsată să liciteze, s-a bătut palma pentru ceva mai bine de 133 de milioane de lei. Plus TVA, evident. Firma cîștigătoare se numește Drusal SA și, cum puteți ghici, este una prietenă a administrației locale și județene. Și asta în ciuda faptului că, uneori, cei doi parteneri s-au mai ciondănit puțin, chiar și prin instanțe. Spre exemplu, acum vreo doi ani, Drusal SA era obligată de instanță, unde fusese acționată de către chiar CJ, să permită lucrări de închidere a depozitului de deșeuri de la Satu Nou de Jos – Baia Mare. Chestie care – ce frumos! – făcea parte taman din marele plan al Sistemului Integrat de Management al deșeurilor, pe care acum l-a primit în grijă și folosință. Dar asta pare să fi fost doar așa, o mică eroare în buna relație dintre cele două entități, relație strînsă chiar prin sediile de partid. Căci Drusal SA este deținută de Vasile Pușcaș, ginerele lui Ioan Rus, fost ministru de Interne și mare goangă în PSD. Iar relația dintre politică și banul public pare să fie, în continuare, rețeta de succes. Căci una e să faci afaceri imobiliare, în privat, cu birouri și apartamente pe la Cluj, și alta să primești aasemenea contracte babane precum ăsta cu gunoaiele dintr-un întreg județ.
De la groapa de gunoi la rampa ecologică e doar un pas. Unul scump
Zoom De la groapa de gunoi la rampa ecologică e doar un pas. Unul scump