Degeaba l-au interzis pe căpitanul Călinemo, viitorul președinte al României a fost prezis deja de Jules Verne

Dacă un român s-ar trezi subit din coma criogenică la care a apelat scîrbit de regimul politic golănesc pe bază de băutură, curve politice și bătaie de joc, ar avea parte de o veste bună: Băsescu este azi un nimic politic. Normal, au trecut unsprezece ani. Și una proastă: Crin și Victor Viorel se bat iarăși pentru președinție. Pentru că ăia unsprezece ani au trecut degeaba.

Dacă întîiul mut al țării s-a dovedit nesimțitor și rece timp de un deceniu – și cică n-avem consecvență în politică! –, atunci această asemănare cu Sfinxul Ghețarilor poate să explice, într-o bună măsură, de ce candidații sînt niște naufragiați politici din Insulele Dezolării. Punctul de plecare al romanului lui Jules Verne.

Să dezgropi cariere atît de bine îngropate în noroiul ridicolului și în praful lipsei de relevanță e o performanță demnă de o călătorie spre centrul Pămîntului, cu diferența că imaginea maiestuoasă a Plesiozaurului a fost înlocuită cu Sforăiezaurul, iar uriașul preistoric cu un pigmeu politic care refuză să devină istorie. Într-o democrație sănătoasă, susținută de o națiune zdravănă la cap și cu o educație solidă, indiferent de care i-ar fi lungimea, asemenea apariții ar stîrni entuziasmul doar printre criptozoologii dornici să găsească legătura cu Yeti și cu chupacabra. Iar alegătorii ar recunoaște că amîndoi par niște băieți capabili să facă ocolul Pămîntului în 80 de zile în era avionului supersonic.

Dar să zicem că nu e cazul. Să zicem – de dragul argumentului, fără discuție – că democrația încă mai suferă de prostie și securism, că națiunea e cam năucă, iar educația e bazată pe 70% analfabetism funcțional și 50% SF-uri istorice marca Nicolaescu, singurele filme fără subtitrări de la TV. Nu, n-am greșit procentajele. Le-am pus special, să creadă și eroii căzuți la testele PISA că fac 100%

Dar, chiar și în asemenea condiții deplorabile, tot se va întreba cineva ce îi recomandă, vocea sau talentul. Pentru că, ne place Jules Verne sau nu, România are nevoie de voce și talent ca să aibă o șansă să scape din ghearele lui Robur Cuceritorul. Mai ales cînd nu are disponibili pentru Apărare cele cinci sute de milioane ale Begumei. Și, chiar dacă le-ar avea, sigur ar toca cel puțin jumătate pe metereze medievale pentru castelul din Carpați și bărci cu motor la preț de insula cu elice, în timp ce spațiul aerian va fi lăsat în grija celor cinci săptămîni în balon.

Și le-ar mai trebui ceva, ceva esențial pentru vremurile tulburi care-și mestecă fulgerele în zare: curaj. Hotărîre. Bărbăție. În ultimii zece ani, masculul alfa Antonescu a fost +1 pe invitațiile doamnei Vălean la chermezele Parlamentului European. Iar virilitatea lui Ponta a eclipsat-o clar pe a lui „Fă, Doino!“ de pe vremea când îl plimbau jandarmii cu bărcuța prin inundațiile pînă la glezne.

Ajunși în acest punct, concluzia ar trebui să fie clară: România are nevoie de un animal politic pursînge, unul atletic, gata de acțiune, capabil de cascadorii periculoase, de o culoare politică apreciată la Washington și, preferabil, apărut parcă din neant.

Doamnelor și domnilor, urangutanul Jup* președinte!

* personaj portocaliu și foarte simpatic din Insula misterioasă. Nu comentați acru „Nici n-am auzit de ăsta!“. Pînă vara trecută nici de Călin Georgescu nu auziserăți.

J.S.

2.726 de vizualizări