Despre justiția care se face prea târziu

Săptămâna trecută, în toată presa din România, a apărut următoarea știre: ”Fostul lider al sindicatului Petrom, Liviu Luca, condamnat definitiv la șase ani de închisoare, s-a predat, vineri după-amiază, la sediul Poliției Județene Prahova, el urmând să fie încarcerat la Penitenciarul Mărgineni”.

Acesta este sfârșitul marelui sindicalist Liviu Luca. În continuare ar fi trebuit să citiți un text pe care mi l-am promis și i l-am promis lui Liviu Luca. Un text în care să-l fac praf pe nemernicul care aproape că mi-a distrus viața. Atât de supărat am fost pe Justiția din România, mai ales între 2003 și 2010, când nimeni nu mișca în fața lui Luca, încât ajunsesem să scriu despre cum voi dansa pe mormântul sindicalistului. Da, strangulat financiar la ordinul lui Luca, care-mi închidea abil toate contractele de publicitate și mă acționa în judecată pentru fiecare rând pe care-l scriam despre el, asta rămăsese singura mea consolare. Că tipul ăsta, care e cu vreo 25 de ani mai în vârstă decât mine, va muri, în mod natural, înaintea mea. Asta dacă nu ar fi reușit să mă omoare el pe mine, așa cum mi-a transmis de mai multe ori.

Astăzi, nu doar că regret măgăria pe care am scris-o atunci, dar nici măcar nu m-am bucurat, închipuindu-mi cum a mers Luca să se predea la Poliție, pentru a fi încarcerat. Există doar ideea – bună pentru psihicul meu – că am avut dreptate, că nu am fost nebun, susținând timp de peste zece ani, cu toate probele din lume, că Luca nu este deloc un sindicalist bun, nu este vreun geniu, așa cum îl desenau tot felul de oameni, ci este un infractor. Unul rău, arogant, răzbunător, care a reușit să cumpere mulți oameni din jurul său, însă doar un infractor. Un tip care a ajuns să înregistreze la OSIM numele ziarului meu, ca să îmi închidă gura. Nici nu mai știu câte procese au fost, dar, slavă Domnului și judecătorilor, le-am câștigat pe toate până la urmă.

Luca a plănuit hoțiile de la Petromservice

la începutul anilor 2000. Le-a concretizat în 2005 și le-a dus la apogeu în 2007. Deși se știa tot la acel moment (eu am stat de vorbă cu oameni din Justiție care, deși aveau toate dovezile pe care procurorii le-au prezentat ulterior la proces, se loveau, în 2009, de refuzul unora precum Alina Bica, pentru promovarea dosarului), nu s-a întâmplat nimic. De ce? Simplu. Pentru că Justiția era condusă de oameni precum Liviu Luca. Politicienii mergeau la Luca să ia lumină. Voiai să candidezi? Trebuia să treci pe la Luca. Să spui ce faci pentru el, pentru afacerile lui, pentru oamenii lui. Și mergeau toți. Mai ales cei de la PSD și de la PDL. Mihai Sorin, omul lui Luca, închis și el acum pentru trei ani, a fost chiar prezentat presei locale, la un moment dat, ca fiind candidatul PDL pentru președinția Consiliului Județean Prahova. Doar intervenția directă a lui Traian Băsescu la Roberta Anastase (nici nu avea ăla bătrân informații din dosare, nu?) l-a scos pe Mihai Sorin de pe liste, după ce acesta își lansase practic candidatura, organizând mai multe conferințe de presă la sediul PDL.

Ei bine, la fel se întâmpla și cu Justiția, Luca reușind, nu doar prin încuscrirea cu Gheorghe Dumitrache, fost cap al Doi și-un sfert Prahova, să construiască la un moment dat un veritabil serviciu de informații paralel cu SRI-ul. Mulți foști sereiști care ieșeau la pensie erau cooptați în acest serviciu, care avea drept scop protejarea imaginii și intereselor celui care devenise între timp mare mogul de presă. Chiar dacă îi era frică să-și refacă dantura, Luca poza permanent într-un dur, cultivând cu grijă legendele din jurul său, care-l prezentau ca pe un fel de Vladimir Putin.

Luca este unul dintre simbolurile sistemului

care a confiscat România, timp de sfert de secol. O perioadă în care am fi putut să construim o țară, nu să ne uităm neputincioși la unii cum ne bagă mâna în buzunar, mai ceva ca puradeii de la Rio, zilele astea. Liviu Luca, un tip care mai poate fi acuzat și condamnat fără probleme în alte zece dosare, pentru că omul nu se mai putea controla la un moment dat, merge la pușcărie pentru șase ani. După zece ani în care a distrus multe vieți (dar i-a și ocrotit pe oamenii sistemului), Luca dispare, în sfârșit, din peisaj.

Și nu poți să nu te întrebi: cum ar fi arătat țara asta dacă statul și-ar fi făcut treaba la timp? Dacă statul nu s-ar fi lăsat condus, timp de peste douăzeci de ani, de oameni precum Liviu Luca? Dacă polițiști, procurori și judecători care acum fac zeci de dosare lunar, iar în urmă cu zece ani le pupau mâna unor oameni precum Liviu Luca, și-ar fi făcut treaba?

Ce întrebări tâmpite, nu?