Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dezlegare 2026: are balta pește?

Zoom Dezlegare 2026: are balta pește?

Pe 25 martie, de Buna Vestire, e prima dezlegare la pește din Postul Mare și oamenii trebuie să consume pește, după datină, pentru a fi vioi ca peștii în apă (nu în borș). Va fi satisfăcută cererea? Are piața pește? Ne răspunde un specialist, proprietar de bălți și crescător:

– Să stea oamenii liniștiți, este pește. Când nu-i, și racu-i pește, știți cum se spune. Când nu e nici rac și broasca-i rac. Cum relația de egalitate e tranzitivă, rezultă că și broasca-i pește, iar broaște sigur avem. Vă scriu ecuația și pe caiet, dacă n-ați înțeles…

– Văd că vă pricepeți! Sunteți născut, cumva, chiar în zodia Peștilor?

– Sunt Berbec, dar am pești; în Pești e frate-meu, care are berbec, fiind cioban. Eu nu cred în zodii: vărul Ilie e Taur, la un metru treizeci, iar nevastă-sa, hă-hă, este Fecioară. Toți bărbații din sat știm asta, hă-hă! Există și zodia Racului; a Broaștei încă nu.

– Să înțeleg că aveți broaște, care țin loc de raci, care țin loc de pești…

– Mai e și a treia vorbă din popor: când nu-i broască și scoica-i broască. Eu prefer scoicile, că nu orăcăie toată noaptea, să nu pot dormi de gura lor, dar scoici n-am.

– Practic, aveți în baltă doar broaște, care orăcăie.

– Doar ele orăcăie, peștii nu. Nici racii nu orăcăie. Avem pești, dar de un soi mai special, mai dificil, să-i spun așa…

– Păi, de ce special și dificil?

– Am comandat puiet, să fac cherhana, și omul cu care am vorbit era surd sau ciupit: în loc de cherhana m-am pomenit cu piranha.

– Nu-mi vine să cred că ați populat balta cu piranha.

– Băgați mâna în apă, să vă convingeți. Eu mă trag mai departe, că sângele pătează…

– M-ați convins! Văd că mai aveți încă o baltă, micuță, dar intimă. De unde a apărut?

– De la inflație. Din banii pentru casă am putut săpa doar fundația. Apoi a plouat, s-a umflat gârla și mi-a umplut-o gratis, cu tot cu vietăți.

– Măcar asta are pește-pește sau tot monștri cu colți, ca în cealaltă?

– După cum bine ați spus, are pește-pește.

– Ce soiuri?

– Soiuri de pește-pește? Pește de apă! Unul singur, esența peștelui, cum ar veni…

– Cum așa? De ce doar unul? Ce s-a întâmplat cu ceilalți? I-au furat braconierii?

– Au fost mulți, dar cum peștele cel mare îl înghite pe cel mic, s-au înghițit unul pe altul până când ne-a rămas doar ăsta. Unicul. Ca în filmele cu nemuritorii care își tăiau capetele cu sabia și rămânea doar scoțianul MacLeod, dacă țineți minte. E cel mai tare pește. Supraviețuitorul.

– Mi-l arătați și mie? Pot să-l văd și eu? M-ați făcut curios…

– De la cu ce mai spală oamenii covoarele, mașinile și copiii, de la ce mai varsă și combinatul chimic din deal, unde se fabrică mâncare bio, s-a modificat puțin, nici nu prea mai pare pește. Ce nu te omoară te face mai puternic, știți. Acum a ieșit din apă, a plecat în oraș și, de obicei, se întoarce târziu, după miezul nopții.

1.915 vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    CINE NU ARE UN BRANCUSI , SA-SI CUMPERE MASA TACERII , CU PESTELE PE MASA .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia