Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Din bugetele de stat, ne permitem pompier privat

Zoom Din bugetele de stat, ne permitem pompier privat

Externalizarea serviciilor publice, adesea pomenită drept o formulă de reușită, căci statul este un prost administrator, se transformă din ce în ce mai mult într-o formă de privatizare a serviciilor publice. De la firme de pază care iau locul Jandarmeriei, ori au ajuns să păzească instituții militare, și până la firme de pompieri privați care se proptesc în prima linie, înaintea ISU, în special când e vorba de încasat, exemplele sunt din ce în ce mai multe.

La Spitalul Județean de Urgență Arad există, încă din primăvara anului trecut, un frumușel contract pentru „Prestări serviciu privat de pompieri de tip P1 fără autospecială“, unde P1 este cel mai mic grad de dotare și organizare prevăzut de lege, compus din două persoane și croit parcă pentru a face loc unor companii private în procesul de încasat banul public. Contractul în cauză, cu SJU Arad, a fost semnat în martie 2025, urmare a unei licitații la care au fost înscrise trei oferte și, după ce una s-a retras, câștigători au fost declarați Speed Fire Protection SRL și Cris Serv SRL, prima din București și a doua din Craiova, dar care se extinde încet și sigur peste tot. De atunci și până în prezent au fost semnate trei acte adiționale, unul în valoare de 522.144 de lei, la 1 aprilie 2025, un al doilea, pe 31 decembrie, în valoare de 58.604 lei, și încă unul, de 52.994 de lei, pe 31 ianuarie. Practic, peste 12.000 de euro lunar, dați unor firme pentru niște servicii de pompieri privați și cel mai slab dotați, de regulă în echipe de câte doi, unul să alerge cu apa și celălalt să sune la 112, în caz de ceva. Eficiență, desigur.

3.333 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Contabil vorbind cred ca e rentabil. 2 pompieri în trei schimburi înseamnă cel puțin sase angajați + încă 2 care sa acopere wekenduri și concedii înseamnă 12000E:8 înseamnă un salariu brut de 1500E.

  2. #2

    Au inventat pompierul partidului,o noua metoda de scurs bani de la buget,mai puțin si fiecare partid își angajează proprii medici,propriile femei de serviciu,asistente medicale,șoferi…dar bineînțeles platiti de la bugetul statului nu al partidului

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia