Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Din pădure, dacă nu cade, pică

Zoom Din pădure, dacă nu cade, pică

Dacă se defrișează, produc șmecherii bani din păduri. Dacă se protejează, tot șmecherii produc bani din protejarea lor. Pare că, orice ar fi, sărmanul codru, așa cum e el de frate cu românul, e făcut să producă bani pentru niște băieți deștepți, indiferent de situație. Să luăm, de exemplu, județul Neamț, unul atît important, din punct de vedere silvicultural, cum ar zice unii din Parlament, că e jumulit la două capete. O dată sînt băieții care taie de zor, nu le mai dăm numele austriecilor și altora care lucrează pentru ei, și pe de altă parte mai vine și statul, prin Romsilva, să completeze jocul. Spre exemplu, băieții derulează niște contracte pentru servicii silvice în pădurile proprietatea statului, pentru care au plătit ceva mai bine de trei milioane de lei. E vorba de „servicii de îngrijire și conducere a arboretelor“, adică de rărit pădurea, de curățit și alte cele. Că, deh, trebuie să mai și rărești pădurea, că altfel devine prea deasă și nu mai pot intra în ea băieții cu drujbele. Acum, desigur, cele trei milioane și ceva au fost împărțite, frățește, în nouă loturi, care au ajuns la Valdo Forest Industries SRL – șase loturi, Silv Florida SRL – două loturi și Eden Star Forest SRL – un lot, altfel toate trei firme care fac afaceri cu lemn și abonate la Romsilva. Că, deh, așa merge treaba în industria asta, pe de o parte încasezi cînd tai pădurea și pe de alta încasezi cînd tai pădurea ca să poți tăia pădurea.

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Norocul rîmă-n soarele cu pete

    13 aprilie 2021

    Norocul rîmă-n soarele cu pete precum un porc umflat cu diamante, cum l-aș ademeni-n vîrtej și pante spre cocinile sfinte să se-mbete, frică îmi e să nu ne creadă plante […]

  • Boala băncii nebune

    13 aprilie 2021

    România a împrumutat săptămîna trecută 3,5 miliarde de euro de pe ceea ce Guvernul numește „piețele externe“. Aceste piețe puteau să fie și interne, fiindcă ele reprezintă, de fapt, băncile-mamă […]

  • Prizonierii lui 5%

    13 aprilie 2021

    936.864 de români au votat, în decembrie 2020, cu alianța USR-PLUS pentru Senat și 906.965 de cetățeni români au votat cu alianța USR-PLUS pentru Camera Deputaților. Nici măcar 5% din […]

  • Rugăciunea preafrumoasei blondine către jandarmul călare pe situație

    6 aprilie 2021

    Motto: ,,Nu pot, nu pot, fată mare, Că mi-e murgul slab de șale“ Stimată și iubită, în veci, Jandarmerie, te rog să-mi pui cătușele și mie. Și fiindcă disperarea mă […]

  • Miracolul prostiei românești

    6 aprilie 2021

    Pentru o clipă s-ar fi putut crede că Iohannis revine din lunga stare vegetală, că transformarea dulapului în om, pe care alchimiștii au negat-o veacuri la rînd, se petrece chiar […]