Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

DINU ADAM: „N-am nici o îndoială că opinia publică europeană s-a deprins să privească România ca pe-un soi de grădină zoologică“

Zoom DINU ADAM: „N-am nici o îndoială că opinia publică europeană s-a deprins să privească România ca pe-un soi de grădină zoologică“

În momente critice, cum sînt cele prin care tocmai trecem, e nevoie de opiniile unor oameni ca Dinu Adam, poetul care nu se duce după fentele politicienilor. Poți să nu fii de acord cu el în totalitate, dar în treburile esențiale admiți că Dinu Adam pune cu precizie și cu umor punctul pe i.

Cristian Teodorescu: Ce fel de suveranism e ăsta care ne-ar băga în cîrdul țărilor controlate de Putin?

Dinu Adam: Ca principiu, suveranismul nostru are deja ceva tradiție istorică: ni s-a cultivat consecvent convingerea că pe conducătorii marilor puteri îi doare în popou de propriile lor popoare, obsedați fiind bolnăvicios de soarta României – așa a fost la Ialta, dar și la Malta, și tot așa cu axa strategică Washington-Londra-Băsescu; după cum am aflat deunăzi de la dl Călin Georgescu că-i și cu pregătirea celui de-al treilea război mondial. Astfel, pentru unii, devine firească obligația României de a-și lua rolul în serios, căci suveranismul nostru este cu precădere excepționalist: nu România poate deveni satelit al Rusiei, ci taman invers. Mai ales că avem o droaie de argumente, de vreme ce reușim cu perseverență să cîștigăm competiții internaționale la care nu mai participă nimeni: am făcut un drapel de zece hectare, cea mai mare pizza, cel mai mare hot-dog, cea mai mare mămăligă (păstrată la rece în congelatoarele SRI, să nu explodeze)…

C.T.: Aud părerologi care zic despre G. Simion că ar fi un moderat care vrea să schimbe sistemul din interior. Fiindcă n-a stat și el de vorbă cu extratereștrii?

D.A.: Depinde, desigur, de sistemul de referință: George Simion este un moderat comparativ cu Călin Georgescu, doar că are mize prea mici pentru un popor așa de mîndru – în primul rînd, nu vrea să iasă din UE ori NATO (decît dacă i-o cere poporul!), dar nici nu-și propune să le schimbe din interior, ca să preia conducerea, așa cum ar trebui să-și asume un revoluționar adevărat. Să schimbi doar sistemul din România este o aspirație meschină: în viziunea ultrașilor de pe stadion este cum ai pretinde să ți se decerneze cupa mondială la fotbal, fără să te califici, doar pentru că nu te-a bătut nimeni în turneul final. Cu extratereștrii nici eu n-am (prea) stat la taclale, dar nu ăsta-i argumentul pentru care mă consider sănătos la cap.

C.T.: Cîtă nemulțumire și cîtă manipulare în demonstrațiile pro-manciurianul și anti-nu se știe ce ale auriștilor?

D.A.: Părerea mea este că, în condițiile date, manipularea este nesemnificativă, întrucît nemulțumirea este pe cît de justificată, pe-atît de copleșitoare; n-are nevoie să fie manipulată. S-a acumulat, e drept, o masă critică de insatisfacții politice și cetățenești, dar ele sînt mai puțin rezultatul diverselor campanii mediatice ori de pe rețelele de socializare, cît al atitudinii arogante a politicienilor de toate culorile, indiferent de nivelul administrativ sau social la care se manifestă. Trecînd peste revendicările generale și imprecise ale celor de pe stradă, nerealiste și inoperante, dacă le asculți cererile individuale, nu e greu să constați că fiecare este mînat de altă nemulțumire, de altfel legitimă: unuia i s-a luat abuziv un hectar, altul a fost bătut de polițiști, o femeie a fost dată afară din primărie, altul are boală pe Ciolacu că nu i-a răspuns la scrisori, alteia nu-i ajunge pensia să-și plătească lumina și cîte și mai cîte. Cu alte cuvinte, oamenii au perfectă dreptate individual, ceea ce-i determină să ceară, în cor, o dreptate ambiguă, din care fiecare înțelege altceva.

C.T.: Ar trebui să demisioneze Klaus Iohannis, ca să le dea satisfacție „suveraniștilor“?

D.A.: Un președinte nu demisionează ca să dea satisfacție cuiva (măcar pentru c-ar nemulțumi pe alții). De pildă, foarte recent, președintele din Coreea de Sud, Yoon Suk Yeol, s-a lăsat arestat, dar nu și-a dat demisia. Oarecum similar, Donald Trump a candidat pentru al doilea mandat, deși este condamnat penal, și-am auzit că n-o să-și dea demisia, ocupat fiind să încheie războiul din Ucraina.

De altfel, nu doar președintele, ci oricare demnitar al statului, de vreme ce și-a asumat o răspundere față de țară – fără să mai adaug c-a și depus un jurămînt, încheiat cu discutabila aspirație „așa să-mi ajute Dumnezeu!“ –, nu trebuie să-și abandoneze mandatul, decît dacă ajunge el însuși la concluzia că nu mai e de folos în poziția pe care o ocupă. Klaus Iohannis, după o matură și îngrijorată chibzuință, știe deja că mai poate fi de folos, măcar în această „pereoadă“.

C.T.: Nu s-o găsi în țara asta un candidat care să-i ia fața lui C. Georgescu?

D.A.: Nici nu cred că va fi cazul, căci Călin Georgescu nu va mai putea candida: Curtea Constituțională va rămîne consecventă deciziilor sale, fie ele și abuzive. După părerea mea, e trist că în statul român democrația ajunge să fie salvată cu mijloace nedemocratice; asta arată cît de șubredă este democrația într-un sistem ce se sprijină mai degrabă pe capriciile costisitoare și sterile ale serviciilor secrete decît pe resursele cetățenești. În plus, scoate la iveală și lipsa de încredere a instituțiilor statului în propriile instrumente cu care ar trebui să anticipeze și să amortizeze impactul derapajelor ideologice de genul populismului neo-fascist (aș adăuga și obscurantist). Asta nu înseamnă însă că, pînă la alegeri, nu va apărea un alt purtător al acestui stindard, care să pună în pericol convingerile europeniste ale contracandidaților săi, mai ales că promovarea simultană a trei vectori cu aproximativ aceeași orientare (Nicușor Dan, Elena Lasconi și Crin Antonescu) riscă să le canibalizeze reciproc electoratul.

C.T.: Ce dovezi mai trebuie să aducă instituțiile statului că C. Georgescu n-ar trebui lăsat să mai candideze cînd el, cu gura lui, le produce la foc automat?

D.A.: Din perspectivă birocratică, povestea este mai complicată puțin. Biroul Electoral Central are niște criterii formale clare de respingere a unei candidaturi; printre acestea nu se regăsește vreunul legat de declarațiile publice ale potențialilor candidați. La rîndul ei, Curtea Constituțională nu se poate autosesiza, deci ar fi nevoie de o sesizare oficială. Doar că nu oricine este îndreptățit să sesizeze CCR, ci, conform Constituției, doar anumite instituții ale statului (printre care, nota bene, și președintele! Asta dacă, mai devreme, n-am fost explicit cu folosul președintelui în continuare și cu definirea „pereoadei“), așadar mă aștept ca, în urma unei sesizări legale, CCR să recomande BEC respingerea candidaturii cetățeanului Călin Georgescu.

C.T.: Ce fel de pace pregătesc „suveraniștii“ pentru România?

D.A.: Pe vremuri, umbla o vorbă înțeleaptă: „Și-o să fie o luptă pentru pace de n-o să mai rămînă piatră pe piatră“ – cam așa e și cu ăștia. Totuși, nu cred că-i cazul să ne alarmăm: sincer să fiu, eventualitatea în care vreun candidat suveranist va deveni președinte nu are cum face mai mult rău imaginii României în lume decît au făcut excursiile strategice ale președintelui Iohannis ori prezența sa activă în fotografiile de grup ale diverselor forumuri internaționale, fără să mai adaug și prestațiile pacificatoare ale europarlamentarei Șoșoacă. N-am nici o îndoială că, deja, opinia publică europeană (cel puțin) s-a deprins să privească România ca pe-un soi de grădină zoologică, în care conviețuiesc în bună pace papagali gălăgioși cu taciturni hipopotami plimbăreți. Pe plan intern, cu un parlament încă majoritar ostil unei orientări pro-sovietice (pardon: pro-Putin) și cu un guvern deja instalat și funcțional, e de la sine înțeles că președintele va fi un soi de condamnat la recluziune în fortăreața de la Cotroceni. De altfel, nici nu cred că va dura prea mult: cei care astăzi ies în stradă pentru libertate confuză ori dreptate ambiguă și care vor umple urnele cu votul lor de susținere nu vor întîrzia să constate că mai multă pace este dușmanul păcii, așa cum mai binele este dușmanul binelui, ori cioara de pe gard este mai puțină decît vrabia din mînă. Nu-i mai puțin adevărat că „RIP“ înseamnă (pe latinește, e drept) „Odihnească-se în pace!“. Din păcate, am mulți prieteni care s-au grăbit spre o asemenea „pace“ înainte de vreme, cam cum alții se cam grăbesc să emigreze, „dacă…“.

Hai, totuși, să rămînem optimiști, zic eu. Sau, cum spunea Nichita Stănescu: „Fără mine nu se poate. Dovadă că sînt“.

Dovadă că sîntem.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta