Vizionar din cale-afară, Cristian Ghinea a scris și a lansat în 2012 cartea Eu votez DNA!. S-a râs mult, în epocă, de acest titlu aparent naiv și cu o încărcătură de militantism interbelic, dar toți cei care au făcut-o ar trebui azi să-și ceară scuze de la domnul Ghinea (scuze, domnule Ghinea). Titlul e mai mult decât o profeție: s-a dovedit a fi aproape o platformă-program. Chiar dacă doi dintre intervievații din carte au întors între timp armele (Daniel Morar a trecut, oarecum, de partea drepturilor civile, iar Horia Georgescu a trecut de-a dreptul în tabăra infractorilor) și chiar dacă Laura Codruța Kövesi a negat că ar vrea să intre în politică sau să candideze la președinție, DNA este azi principalul actor politic. Fie doar și prin faptul că face o aparentă curățenie în partidele politice.
Pentru cine face DNA curățenie, căror noi locatari le pregătește sediile de partide e mai greu de spus în acest moment. Politicienii care reprezentau așa-zisul val tânăr din bătrânicioasele partide românești au fost deja trași pe linie moartă și nimeni nu pare să se mai înghesuie să le ia locul. Dar de ce ne mirăm? În același timp cu Eu votez DNA! a fost lansată în spațiul public și axioma “Toate partidele, aceeași mizerie!”. Plecați după fenta asta, impresionabilii din partide au ales nu să facă o reformă adevărată, ci să-și îngroape și mai adânc rahatul sub preș. În loc, de exemplu, să transparentizeze finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, partidele au dat-o într-un populism feroce. Așa se face că, în loc să scoată la lumină banii negri din fiecare an electoral, legea finanțării partidelor și a campaniilor electorale i-a împins pe politicieni direct în brațele procurorilor. E foarte probabil ca nu asta să fi fost intenția legiuitorilor, dar exact aici s-a ajuns. Scoaterea din cursă a lui Ludovic Orban pe motiv de finanțare ilegală a campaniei sale electorale este dovada de care avea nevoie chiar și Mihai Voicu pentru a percepe realitatea. (Și încă o televiziune, cel puțin.) Cheia unei campanii electorale mai cinstite n-a stat niciodată în limitarea cheltuielilor, ci tocmai în transparentizarea acestora. Dacă un membru de partid, ca Dan Voiculescu sau Sebastian Ghiță, deține, fie și prin interpuși, un post TV, el nici măcar nu va trebui să plătească în timpul campaniei electorale pentru promovarea partidului din care face parte sau pentru dărâmarea adversarilor. Cheltuiește, oricum, enorm timp de patru ani pentru a ține în viață respectiva televiziune, depășind cu mult cheltuielile permise de fățarnica lege a finanțării partidelor. Celorlalți candidați nu le rămâne decât șansa banilor la sacoșă, distribuiți pe șest unor alte televiziuni care vor încălca la rândul lor legea, căci în România doar tipografii au voie să profite legal de campaniile electorale, restul fiind obligați să presteze gratuit. Practic, în momentul în care se apropie campania electorală, DNA poate cere mandate de ascultare pentru aproximativ 9.000 de candidați la primării și cel puțin câteva zeci de mii de candidați la consiliile locale și la cele județene. Nici măcar unul singur nu va fi în stare să justifice proveniența banilor folosiți în campania electorală.
În condițiile astea, cu legislația în vigoare, în locul secțiilor de votare, pe 5 iunie ar trebui să găsim mici cartonașe pe care să scrie “Închis pentru DNA”. O singură problemă ar mai fi: în condițiile în care Laura Codruța Kövesi se plânge că nu are destui angajați, cum va putea asigura și conducerea celor 3.180 de primării și a celor 41 de CJ-uri?
