Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Domenii schiabile mici şi mijlocii. Azi: Pîrtia Tuşnad

Zoom Domenii schiabile mici şi mijlocii. Azi: Pîrtia Tuşnad

La Poiana Braşov s-a inaugurat de Crăciun cel mai mare/scump domeniu schiabil din România: un mall al pîrtiilor prin care se vîntură ca să fie văzută toată snobilimea bucureşteană care aglomerează week-end de week-end drumurile spre Valea Prahovei. După cercetări riguroase la faţa locului, Departamentul Analize Pîrtii şi Derdeluşuri este în măsură să recomande schiorilor cu bugete mici şi mijlocii cîteva pîrtii alternative, ecologice, de ţară. Astăzi facem cunoştinţă cu cea din Băile Tuşnad. 

Pîrtia Tuşnad, CV actualizat

Pîrtie tînără (inaugurată în decembrie 2009), domiciliată la ieşirea din staţiune spre Miercurea Ciuc. Date personale: lungime 500 m, înclinaţie 22%, diferenţă de nivel 100 m, lăţime 40 m, nivel de dificultate mediu. Dotări: tunuri de zăpadă artificială, nocturnă, teleschi (timp de urcare – aproximativ două minute). Skipass-ul are preţuri de en-gros: de la trei curse – 8 lei la 30 de curse – 45 de lei. Ziua, pentru că seara se adaugă un mic supliment de nocturnă (2, respectiv 5 lei). Accesorii: centru de închiriere (un echipament complet e 25 de lei/zi), şcoală de conducere pentru schiori începători cu monitor pe locul din dreapta (50 de lei/şedinţa), Ski Bar cu băuturi calde şi foarte calde, panou la baza pîrtiei cu loc de ataşat faţa şi zîmbit la poză Super Ski la Tuşnad.

Program de funcţionare: 9,30-16,00, 17,00-22,00. Ultima comandă: 21,55. Clienţii skiaholici sînt rugaţi să nu insiste.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia