Preotul de la Fonduri Europene, Ioan-Marcel Boloș, a zis de militarul de la Palatul Victoria că e un bun creștin. Pare că, în sfârșit, după îndelungi căutări, un băiat insistent a găsit ceva bun la Ciucă.
USR a depus moțiune simplă împotriva ministrului Cîmpeanu. Știrea e că USR a reușit să facă ceva, să miște, să aburească oglinda.
Ministrul Sănătăţii: „Media zilnică a cazurilor de COVID a crescut de la 300 la 400“. Nu media ne interesează pe noi, ci vârfurile, olimpicii.
Florin Cîțu a spus că România are pâine scumpă pentru că are o capacitate mică de procesare. Mă rog, poate fi spus și invers: o capacitate prea mare de mâncare.
Adrian Chesnoiu, omul care nu face parte din securism deloc, explică de ce toată treaba cu irigațiile va fi altfel în mandatul său: „Diferită este determinarea cu care vreau să mă aplec asupra irigațiilor“. Aa, ce drăguț, vrea să bea din canale. Sau la ce se referă faza cu aplecatul?
Alexandru Rafila luptă cu variola maimuței: „Am recomandat utilizarea prezervativului sau chiar abstinența în situația raporturilor sau a relațiilor cu persoane întâmplătoare, cu persoane necunoscute“. Of, presimt că se întoarce măscuța, doar că în altă zonă. Și cică trebuie să existe un paznic neapărat, care să le ia temperatura partenerilor.






