O nouă regulă impusă de Guvern îi pune pe jar pe amatorii de cumpărături din întreaga țară: pe lîngă luarea temperaturii la intrarea în magazine, de acum înainte vom fi și cîntăriți. „Mi se pare strigător la cer”, spune Loredana Bomboi, 45 de ani, din municipiul Mizil. „Pe lîngă faptul că eu nu vreau să dau temperatura mea nimănui, cu atît mai puțin lui Bill Gates care a pornit tot acest necaz în jurul nostru, de-acum înainte vor să ne și cîntărească? Pentru ce? Poate că unii dintre noi avem oasele mai mari decît alții. Poate că unii dintre noi avem probleme la glandă. Poate că unii dintre noi au mîncat mai mult decît ceilalți pe timpul pandemiei. Păi, e corect să ne bagi pe toți în aceeași oală cu bulion, parmezan, o ceapă mare, puțină verdeață, niște cartofiori și să pui capacul 45 de minute? Nu cred.”
Potrivit autorităților, măsurarea greutății este, la fel ca și măsurarea temperaturii, una dintre măsurile preventive împotriva coronavirusului. „Cîntărirea nu are nici un rol în depistarea persoanelor bolnave, asta ar fi o prostie. În schimb, le readuce aminte oamenilor cu ce greutate au ieșit din izolare, ca să le piară orice chef să împrăștie virusul și să revină iarăși în izolare.”
Cica in aceste momente ,,comerciantii” care mai vor sa mai si vanda ceva se zbat sa obtina termometre pe care sa le poata maslui (sa nu treaca de 37) astfel incat toata lumea ,,sa fie multumita”. Asa-i cand ,,legiuitorul nu s-a gandit” sa introduca in lege ca termometrele sa fie omologate. Si ii si ,,ajuta” pe aia bolnavi care vor considera intrarea in ,,spatiile inchise” un miracol care-i scapa de boala (temperatura). Imi zicea un amic ca urmatoarea regula la iesirea din ,,alerta” si intrarea in ,,moleseala” (ca vine vara, na, alt termen n-am gasit) una din reguli va fi ca intrarea in spatiile inchise sa va face intr-un picor (,,recomandabil” va fi sa fie stangul) iar iesirea va fi ,,obligatoriu” in celalalt picior (petnru a ocupa cat mai putin spatiu, desigur). Astfel, prin masuri cat mai controversate ,,cetateanul” de pe aceste meleaguri va avea ce dezbate uitand cu totul de ,,maladia” economica.