În buna tradiție a modificărilor care nu aduc vreo schimbare, că nu degeaba a ajuns Oprișan, în acte cel puțin, un amărît de vice la nivel de CJ, instituția acum condusă de un penelist duce mai departe tradiția lucrărilor de modernizare a drumurilor județene. Pe data de 31 ianuarie este scos la mezat un contract de peste 16,5 milioane de lei plus TVA, pentru modernizarea unei porțiuni de aproximativ 15 km din DJ 205. Au fost depuse nu mai puțin de 19 oferte, dintre care două ale unor companii străine, însă contractul a ajuns la asocierea dintre Brialbet SRL și Drum Design SRL. Prima dintre cele două firme, Brialbet, contrar numelui, nu este o casă de pariuri. N-a fost însă nici tot timpul o companie care să se ocupe cu drumurile. Spre exemplu, în urmă cu cîțiva ani, firma asta gălățeană se ocupa de colectarea deșeurilor prin Tecuci, în parteneriat cu firma Primăriei. De unde s-a ales și cu un dosar, după ce Curtea de Conturi ar fi găsit o sumedenie de probleme, documente false și plăți ilegale. Între timp, iată, treaba cu drumurile merge mult mai bine. Bașca, asta nici măcar nu e prima dată cînd cele două firme cîștigă contracte la braț. Iar asta și din cauză că Drum Design SRL, firmă tocmai din Focșani, este una cu adevărat conectată la banul public. Compania asta, care asigură partea de proiectare, este deținută de un domn, pe numele său Viorel Oglan. Iar acesta este tocmai fostul director de la Compania de Drumuri și Poduri SA Vrancea, firma deținută de CJ, din al cărei faliment au prosperat toți prietenarii lui Oprișan. Că așa e în afaceri, desigur.
Drumurile din Vrancea duc spre conturile firmelor prietene

Zoom Drumurile din Vrancea duc spre conturile firmelor prietene





