Pentru câteva secunde, să ne așezăm pe un balcon cu vedere la România și să medităm la ceva: vă invit să vă gândiți la modul în care noi, ca țară, ne raportăm la investițiile eșuate. Se tot vorbește despre felul în care nu avem o cultură a eșecului și nu suntem suficient de maturi ca societate pentru a gestiona o nereușită. Eh, dar cum facem noi când ceva în care am pompat bani mulți se dovedește a fi o prostie totală? Avem un exemplu la Focșani.
În 2011, Focșaniul avea nevoie de un centru civic. Nu neapărat focșnănenii, care s-au cam supărat când au auzit că o parte din copacii din parc vor fi înlocuiți de clădiri. Dar chiar și-așa, s-a făcut. Proiectul, finanțat din fonduri europene, a primit 9 milioane de euro de la UE, iar o parte mare din această sumă a fost investită în construirea a 35 de spații comerciale, dispuse în mai multe clădiri. Planul era ca aici să apară cafenele, librării și, per total, vreo 100 de locuri de muncă. Rezultatul? Aproape de zero.
Investiția s-a făcut fără ca prin oraș să fie vreo frenezie a comerțului, iar proprietarii de magazine să stea unii peste alții în chiriile deja existente. Urmarea a fost simplă: șapte ani mai târziu, mai mult de jumătate dintre spații sunt goale, iar cele ocupate sunt închiriate la prețuri de nimic. Prețurile de nimic vin și cu servicii de o calitate asemănătoare, în condițiile în care spațiile nu au căldura, canalizare sau un acoperiș prin care apa să nu treacă.
Ce să vezi nu a mers. În mod cu totul surprinzător, spre stupefacția autorităților din Focșani, consistenta investiție nu a reușit să aibă alt impact decât acela avut asupra arborilor din fostul parc. Dar cum oare? Ce nu a mers? De ce nu vin marii comercianți într-o clădire cu condiții de Ev Mediu? O fi, mai mult ca sigur, o conspirație.
