Hai, că nu mai e mult și vom afla și ce-a rămas din Constanța în urma lui Mazăre. Asta după ce Decebal Făgădău, urmașul refugiatului din Madagascar, s-a pus serios pe numărat clădiri și spații.
Pe la începtul lunii martie, Făgădău a decis să investească aproape trei milioane în servicii de cadastru, ca să afle ce clădiri și terenuri mai are municipalitatea. Iar acum mai investește aproape două milioane în servicii de inventariere a spațiilor verzi. Pentru elaborarea unui Registru local al spațiilor verzi, ca să fim mai preciși. Iar pentru chestia asta, Primăria a organizat chiar și o licitație publică, în urmă cu două săptămîni. Una la care s-au înscris vreo zece firme, însă la care a fost lăsată să participe una singură, Theotop SRL din București. Firmă care, de altfel, se lipise și la o parte din contractul pentru număratul clădirilor, din urmă cu două luni. Și de unde luase ceva mai bine de o jumătate de milion, căci întreaga sumă a trebuit să fie împărțită cu alte firme bugetofage, precum Gauss SRL ori Primul Meridian SRL.
Theotop este o obișnuită a banului public, fiind condusă de Valeriu Manolache, șeful patronatului din cadastru, geodezie și cartografie, fost membru în CA al ANCPI.
Și-acum, că s-a pus pe treabă și contractul ăsta, după ce Făgădău va fi aflat și cîte spații verzi mai are Primăria, nu doar cîte clădiri are în administrare, se va face probabil o frumoasă împreunare de rezultate. Căci trebuie aflat, firește, și cît verzișori s-ar mai putea scoate din toate astea.






