Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

După melcii lui Exarhu

Zoom După melcii lui Exarhu

Cei mai rapizi melci din București străbat, în mai puțin de 10 minute, aproape 40 de metri. E distanța dintre bucătăria bistroului Escargot și cea mai îndepărtată masă din curte. Pentru melci nu e ușor deloc și se poate spune că acest lucru îi consumă foarte mult, ba chiar îi face să fiarbă. În unt aromatizat, în tigaie, apoi în cuptor și în farfuria cu douăsprezece găuri de golf, melcii bourguignons fierb liniștit, așa cum trebuie să fi fiert, în burta zeilor bețivi, ambrozia. Dacă presupui că ai mai mîncat așa ceva, ești prost. Îți bați joc de tine, te privezi de cunoaștere. Melcii ăștia au un secret de fabricație pe care niciun om viu nu-l cunoaște pe de-a-ntregul, iar cei cîțiva care îl cunosc pe bucăți schioapătă ușor, au strabism sau se bîlbîie. Ca să-ți degajezi gura de mizeriile consumate în trecut, poți să ceri înainte un paté de rață cu dulceață de măceșe, construit din ficații mai multor rațe crescute manual și din ierburile mai multor țări neexplorate. Ia între rață și melci un vin rosé, apoi încredințează-ți sufletul cuiva în care ai încredere, dacă vrei să nu ți-l vinzi pe încă o porție.

La Bistro Escargot mai sînt și alte feluri pentru care poți ucide, dar eu n-am apucat să gust din ele fiindcă am pierdut vremea cu proprietarul. Dacă vă întrebați unde a dispărut în ultimii ani Răzvan Exarhu, nu vă mai întrebați: l-am găsit eu. Gătește la Escargot ca ultimul bucătar, și face asta atît de zilnic, încît a început să ia forma unui cotlet de berbecuț. Cea mai bună voce din radioul anilor ’90, legenda etalon a ProFM-ului, inventatorul conceptului Radio Guerrilla și creatorul curentului de gîndire “Băi, doamnelor!” se ocupă azi de oale și tigăi. Trăiește între rețete, vinuri și clienți, pe strada Toamnei nr. 101, într-o curte ruptă din Bucureștiul anilor ’30, în care Mircea Eliade ar dori să rescrie “La Țigănci”. Sînt convins că, după ora închiderii, Arghezi și Camil Petrescu vin aici și se întind la un șpriț, în timp ce fantoma poetului Ion Barbu cotrobăie prin bucătărie, după melci.

E umbră deasă la cîrciuma lui Exarhu, o umbră în care el stă de doi ani și așteaptă comanda, așa cum așteaptă rabinul întrebarea. Față de alte localuri, la Escargot vine o lume mai bună și mai dreaptă, atrasă de cele patru antreuri, patru feluri principale și patru deserturi. Exarhu nu pierde vremea cu împrumuturi și aproximații. Fiecare titlu din meniu e opera unui bucătar mort. După ce va fi judecat pentru crimă, Exarhu va fi eliberat pentru servicii aduse gastronomiei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]