Hai, că dacă tot defrișăm și rărim la păduri, e clar că acum au și băieții de la Romsilva loc destul să se plimbe cu mașinile prin pădure. Adevărate piste pe care se pot plimba și ei cu autocamioanele alea noi, pe care tocmai le-au achiziționat. Că, deh, vorba aia, atît se taie pe la noi la lemn de nu le mai ajung băieților mașinile să-l care. Dar fiți fără grijă, că are Romsilva și soluții, și bani pentru așa ceva. Că doar nu e ca și cînd ar sta după bugetul pus la dizpoziție de tanti Viorica. Nu, dom’le, ei, în calitatea lor de regie autonomă, au bănetul lor, cu care fac ce vor. Adică fac ei să fie bine. Iote, în urmă cu vreo două săptămîni, în urma unei licitații – Auto Novex SA, singur candidat, desigur –, tătucii lemnelor au decis să cheltuiască ceva mai bine de două milioane de euro pentru achiziționarea unor autospeciale cu benă, ca să aibă cu ce căra ceea ce au ei de cărat – nu zicem lemn, nu zicem lemn – de colo-colo. Bine, în banii ăștia intră și asigurările RCA și CASCO, așa că prețul e deja justificat. Iar asta e doar un prim pas, o primă tranșă, ca să zicem așa, căci în următoarea perioadă vor mai cheltui încă o dată pe atît, pentru o achiziție similară. Cît mai multe camioane să fie!
Și, bineînțeles, șefii și șefulicii care supervizează toată tărășenia, dacă tot au dat două milioane pe mașini cu care se fac bani, au decis să mai dea vreo 428.000 de euro plus TVA pe niște mașini de oraș. Care, în urma altei licitații – același sistem, un singur participant –, vor fi furnizate tot de către firma brașoveană Auto Novex SA. Mai exact, de banii ăștia, Romsilva va cumpăra 37 de autoturisme. Și, dacă e să ne luăm după ce zic chiar ei, urmează ca în următorii maximum doi ani să mai repete o dată și achiziția asta, și să mai cumpere încă 36 de astfel de autoturisme. Eh, asta e. Oamenii de la Romsilva își permit, că doar din lemn se fac bani. Și nici nu-s legați ombilical de bugetul de stat. Deci hai noroc!
1.119 vizualizări






