Să faci parte dintr-un guvern PSD este o rușine.
Să stai pe scaunul uselist pe care a gândit cu fundul Gigel Știrbu sau unde Puiu Haşotti și-a odihnit suficiența e penibil.
Să fii ministrul Culturii în guvernul unui plagiator e jalnic.
Evident, trebuie să fii cretin să crezi că Ionuț Vulpescu l-a confundat pe Hamlet cu Shakespeare, iar să faci un caz din asta e o idioțenie. Sunt mulți oameni foarte mândri că nu confundă mâna stângă cu mâna dreaptă și care acum, văzând că un ministru al Culturii face o asemenea gafă, se consideră chiar mai inteligenți decât atât, aspirând la marea reușită de-a înțelege cândva care este exact acea culoare a semaforului pe care poți să treci strada: roșu sau verde. Clar, nu sunt proști, dacă un ministru al Culturii face asemenea gafe și e atât de bătut în cap.
La fel de cretin trebuie să fii să crezi că Zgonea chiar a crezut că e “coleg” cu Mihai Viteazul. Însă aerul de marmotă îngâmfată al lui Zgonea te împinge să faci mișto de el continuu. Căci nimic, dar nimic din ceea ce a spus Zgonea nu te face să crezi că ar fi altceva decât o unealtă care cere din când în când de mâncare.
Să faci mișto de pesediști e o datorie morală, are o dimensiune civică. Să faci mișto de niște aroganți, de un guvern din care Justiția a tot pensat corupți e OK.
Să fii tânăr și să stai cu mâna întinsă la bunăvoința unor pesediști e trist. Trebuie să ai o părere foarte proastă despre tine sau să îți lipsească organul scârbei. Atât de sine, cât și de alții.
Foarte probabil, Ionuț Vulpescu atârnă în politică, visând la o carieră călduță și la o viață comodă şi – de ce nu? – chiar îndestulată.
Să faci mișto de un tânăr care se scaldă printre combinatori bătrâni, care nu se poate bronza niciodată din cauza umbrelor dense ale unor Ghiță, Tata Socru, Dragnea, e OK.
Nimic nu e mai normal decât să îți bați joc de oamenii politici de azi pe nedrept. Pentru că ei știu că participă la o mascaradă coruptă, structurată mafiot. Iar dacă nu știu, oricum, nu vor percepe nici nedreptatea care li se face.
Dar dacă o înțeleg, cu atât mai bine, se cuplează la sentimentul cel mai comun printre români.
PSD-ul nu este nici de stanga, nici de dreapta. Este de centru, adica intre Rahova si Jilava.
PSD, doamnă Plavicheanu, nu e de stânga. El „doar întinează nobilele idealuri ale comunismului” ca să citez un clasic în viață. Sau dacă luați de model al stângii PCR-ul atunci nu înțeleg ce aveți cu intelectualii adevărați din țările adevărate.