E foame de bani adevărați, băieți, pulimea să pape virtual

În februarie 2009, la doar cîteva luni după ce a primit 1,6 miliarde de dolari în ajutor din programul TARP (Troubled Asset Relief Program) american, Northern Trust, o mare bancă din Chicago, a organizat o serie de petreceri și concerte în Los Angeles, cu ocazia turneului PGA „Northern Trust Open“, la Riviera Country Club în Pacific Palisades. Conducerea a transportat sute de clienți și angajați la Los Angeles și i-a cazat în hoteluri de lux (Beverly Wilshire, Loews Santa Monica, Ritz Carlton, Casa Del Mar). Evenimentele au inclus următorul progrămel-artistico-culinar: miercuri – cina la Ritz Carlton urmată de concert al trupei Chicago (onorariul a costat aproximativ 100.000 de dolari); joi – cină la un hangar privat închiriat la Aeroportul Santa Monica, urmată de concert Earth, Wind & Fire; sîmbătă –închirierea completă a House of Blues în West Hollywood, pentru o cină cu meniu premium (somon și filet Angus), urmată de concert Sheryl Crow. Închirierea House of Blues a costat peste 50.000 de dolari. Invitații au primit și cadouri Tiffany & Co., plus invitații feminine la concertul Chicago). A fost ca-n povești, să tot povestești nepoților, dacă îi ai. Cireașa de pe tort a fost o croazieră de lux pe Mediterana, ce mama mă-sii, ori sîntem bancheri, ori nu mai sîntem?

Știrea s-a rostogolit în media cînd TMZ a publicat înregistrări ale evenimentelor în februarie 2009. Reacția a fost urmată de o furtună, da’ ce spun eu? – o tornadă de acuzații și de îmbîrligături avocățești. Nu spun cît au costat avocații și comunicatorii, că nu mă mai interesează. Cică cheltuielile nu au fost plătite din bani de bailout, ci din veniturile din operațiuni. Orice om cu o brumă de bun-simț se poate întreba ce fel de instituție e aia care are nevoie de un miliard jumate, dacă are venituri proprii? Cu toate acestea, sub presiunea publică și a Congresului, Northern Trust a anunțat în iunie 2009 că va rambursa integral 1,576 miliarde de dolari către Trezorerie.

Uite o altă pățanie, mai nouă. La fel de interesantă, la fel de lucrativă. În 2025 se anunța falimentul unei companii revoluționare, din lumea feerică a bateriilor, Northvolt, cu fabrici în Suedia, Polonia şi Germania. Evenimentul era pe primele pagini, șefimea demisionase. Suedezii care au intrat la fața locului au găsit patru mii de cutii cu echipament pentru fabrica de baterii. Frumos. Doar că cutiile nu fuseseră deschise niciodată şi valorau numai 430 de milioane de euro. Ce să vezi? Fostul CEO, împreună cu alţi şefuleți, avuseseră grijă să-și plătească salarii babane şi dividende dodoloațe. I-a durut în pix de urmări – poate pentru că le cunoscuseră, iar investigațiile ulterioare au dovedit că Northvolt minţise. Nu producea nimic, aducea catozii din China. Nici un produs local n-a pășit țanțoș pe poartă, tot ce s-a produs prin forțe proprii era pur și simplu defect. Northvolt a produs bine un singur lucru: gunoi. OK. Dar de unde veneau banii? Peter Carlsson (CEO și co-fondator), a vîndut acțiuni Northvolt în valoare de aproximativ 200 de milioane de coroane suedeze între 2019 și 2024. A realizat profituri personale de aproximativ 200 de milioane de coroane (aproximativ 90 de milioane de dolari) înainte de prăbușire. Dar asta e numai cireașa de pe tort. Northvolt a strîns cam 15 miliarde de dolari de la investitori legitimi. Ca să nu vă mai spun o dată povestea ursului păcălit de vulpe, vă dau urșii: Goldman Sachs (pierdere sigură, 900 de milioane de dolari); BlackRock (da, șmecherii șmecherilor); Volkswagen Group (voiau să facă mașini electrice, nefericiții); BMW (care a anulat ulterior o comandă de două miliarde) și, țineți-vă bine, Fondurile de pensii suedeze AP (650 de milioane); Alecta & AMF Pensionsförsäkring (companie de pensii, tot suedeză), Fondul European de Investiții și mulți, mulți alții. Ar trebui să povestesc că toți banii care au intrat s-au plimbat, virtual, între bănci, iar contractorii de echipamente au primit pula. Nu se cunoaște numărul exact al celor neplătiți (care, atenție, au muncit și au furnizat marfa, după ce au comandat materie primă și și-au plătit salariații), dar vă dau un exemplu. Titan Konstruktion (băieți din zonă): 79 de milioane de coroane neplătite (85% din veniturile lor). Comparativ cu Northvolt, Northern Trust pare un copilaș. Nu numai că n-a apucat să fugă cu banii, dar a mai dat și înapoi.

Ceea ce unește cele două întîmplări este un element de bază al lumii moderne: foamea de bani. Pentru că, deși noi, muritorii disciplinați, nu mai vedem decît rareori (la piață sau la instalator) banii foșnitori, schimbăm bani virtuali într-o veselie. Cunosc oameni care n-au mai pipăit un Eminescu de ani de zile. Îmi vine să cred că banii adevărați nici nu se mai mișcă. Sau, cînd binevoiesc să-și mute snopii, o fac de la o ascunzătoare la alta. Foamea de bani, însă, e palpabilă, deși suferă de o boală psihică. Cu cît ai mai mulți bani, cu atît vrei mai mult. Cu cît vrei mai mult, cu atît jinduiești să conduci lumea. Banul face ca pînă și cei mai primitivi neuroni să strălucească.

Doar că am și eu o nedumerire, ca simplu cetățean: dacă banii reali sînt, totuși, limitați ca număr, cum se face că proliferează în continuare cei virtuali? Iar cei adevărați, cînd se duc, unde se duc? Aproape că-mi vine să empatizez cu escrocii. Ei știu mai bine că stăm pe un munte de datorii și strîng totul pentru zilele negre, care urmează.