Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

E un drum greșit, o poveste fără sfârșit…

Zoom E un drum greșit, o poveste fără sfârșit…

Din protestele acestea trebuie salvat ce se mai poate salva. Până nu încep dansurile, flash mob-urile, serile cu cântece și concursuri de gătit. Sau până nu se ajunge cu teoria “ruperii bucăților din România” prea departe. Toate zoaiele rămase din campania electorală au fost puse din nou la fiert în scandalul ordonanței.

O astfel de minciună – penibilă prin damful de escrocherie ieftină pe care l-a avut – trebuia să se încheie cu căderea Guvernului și, eventual, cu alegeri anticipate. Asta, bineînțeles, în acea lume ceva mai dreaptă de care nu am avut parte niciodată și în acea societate în care statul de drept n-ar fi fost doar un tricolor uman în fața Guvernului, ci și neamestecul DNA și al SRI în treburile democrației.

Ordonanța 13 a reunit toate mizeriile unei atitudini antidemocratice, așa că orice discuție despre SRI, drepturi și procurori vinovați se amână. Dincolo de ordonanța asta, ca mod de lucru, nu ar fi existat ceva mai grav decât ca membrii Guvernului să fi ieșit seara pe străzi și să tâlhărească oamenii. Iar asta creează o revoltă pe care cu greu ar putea s-o stârnească un comunicat al Uniunii Judecătorilor în care se denunță implicarea SRI în dosarele penale.

Dar Ordonanța 13 ar fi trebuit separată de tot ce se întâmplă din punct de vedere politic. Trebuia ținută strict în această dispută între protestatari și PSD. Cu atât mai mult cu cât pozițiile au rămas identice: PSD zice că ordonanța e bună, dar n-a avut noroc de comunicare bună, maică! De cealaltă, parte protestatarii spun că e o făcătură hoțească.

Era important ca poziționările să rămână în aceste coordonate pentru că nicicând, de la Revoluție încoace, ieșirea oamenilor în stradă n-a fost mai limpede și mai justificată în temeiurile sale. Strada are întotdeauna dreptate, dar foarte rar într-o manieră ca aceasta. Nu e nici măcar o urmă de îndoială: Guvernul a vrut să înșele societatea și a făcut-o, după ce fusese avertizat să nu o facă.

Între timp, discuțiile au ajuns foarte departe. Atât de departe, încât se vorbește de două Românii. Aceste Românii, nu-i așa, și-ar disputa cumva jumătăți de adevăr. Ba s-a ajuns chiar mai departe de atât, până acolo unde poți auzi argumente de genul: Bine, mă, dar când Anastase număra în Parlament, n-ați mai sărit așa, n-ați mai ieșit atâția…

Culmea, cei care spun asta au și dreptate în ce zic: Roberta Anastase, la vremea ei, a simbolizat aceeași atitudine arogantă, sfidătoare, a arborat aceeași mină intangibilă.

De fiecare dată e ceva în trecutul nostru care face ca mizeriile prezentului să fie relativizate, să fie puse în context. Iar asta pentru că sub preșul numit România e plin de rahat, în diferite straturi și de diferite culori instituționale.

Întodeauna însă strada, cam orice am numi prin asta, a fost mult mai sensibilă la furt decât la încălcări de drepturi. Înapoierea României este pusă pe seama furtului din bani publici. Nu sunt autostrăzi, nu sunt școli, nu sunt spitale, pentru că cei care au avut pe mână banii cu care să se facă toate acestea au furat, și i-au însușit ei în loc să îi investească în dezvoltarea țării. Iar furtul, ca genă politică, îi este atribuit istoric și de fapt PSD-ului.

Tot “banul public”, fetișizarea banului public a condus la divizarea socială a României: de-o parte sunt bunii contribuabili, oamenii muncitori ai țării, de cealaltă parte sunt asistații care stau cu mâna întinsă la PSD, care le dă ceva. De unde? Păi, din banii de la “bunii contribuabili”.

“DNA să vină să vă ia” este expresia unei speranțe și-a unei exasperări, mai degrabă decât sentința pe care o pune un diagnostician informat al României de azi.

Interesant e jocul prin care, de fiecare dată, cele două Românii sunt opuse una alteia: de ce nu poate exista o evaluare și-o corectare a luptei anticorupției și a amestecului Serviciilor în jocul democratic concomitent cu o curățare a clasei politice?

Și e un joc fără sfârșit în acest moment.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Nemaipomenit. Escadra Flotei Baltice şi-a dat seama că atâta vreme cât se fac dosare cu dedicație, se vor face şi legi cu dedicație. Checks and balances at their best, folks. P.S. Vedeți că Troțki tot o s-o v-o tragă one way or the other, băieți.

  2. #2

    Greu articol, din toate punctele de vedere. As remarca mai intai derapajul ala cu “eventual, cu alegeri anticipate” care nu avea ce sa caute acolo si apoi ultima fraza in care habar nu am cui se adreseaza intrebarea. Fiecare suntem buni la ceva, lasa-i pe Mircea Dinescu si Doru Buscu cu subiecte din astea grele.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • De ce începe să-mi fie mie rușine de sfînta nerușinare a altora

    19 iunie 2018

    Într-o vreme în care personajele lui Caragiale au evadat din proiect sfidînd legile metamorfozei, nu părem prea zguduiți că Mița Baston i-a luat locul lui Tipătescu, nici că Efimița nu […]

  • Klaus și uz de klaus

    19 iunie 2018

    Săptămîna trecută, un judecător al Curții Constituționale, Lăzăroiu, a fost amenințat. Sună îngrozitor, dar e exact așa cum sună. Consilierul prezidențial Tănăsescu și-a luat concediu și l-a atras în biroul […]

  • Isărescu și sclavii

    19 iunie 2018

    Când au apărut informații despre colaboratorul Manole, în presă a fost embargou ca pe vremea lui Gabriel Oprea. Există suspiciuni mai mult decât rezonabile că Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a […]

  • Războiul de independență se amînă

    12 iunie 2018

    Mitingul PSD, înrămat de Antena 3 și RTV, atîrnă acum pe perete, alături de mitingul #rezist, pictat, de-a lungul unui an întreg, de Digi24, Realitatea TV și HotNews. Sînt două […]

  • Dulăul cu colții pe-arginți

    12 iunie 2018

    “Bătrânii și moldovenii ne vor distruge viitorul!”, spuneau, fără fereală, antipatizanți de toate vârstele ai PSD-ului, înainte de parlamentarele din 2016. Prin urmare, pe locul 1 al listei pentru Senat […]