EBA, un moft de-al lu’ taică-su

Să fie clar, nu am nimic cu Elena Băsescu, cum nu am nimic cu cîinele vecinului care latră la mine de şapte ani mereu cînd mă întorc beat acasă, deşi pînă acum ar fi trebuit să-şi dea seama că nu pot să sar gardul ăla, că dacă puteam, îl strîngeam de mult de gît cu un şiret şi îmi făceam o scrumieră din craniul lui. Dar, chit că e evident că nu am ce să-i fac, el tot latră. Că atîta ştie şi atîta poate. La fel şi EBA. Nu am cum să mă supăr pe ea că e o analfabetă cu ifose de politician. Atîta ştie şi atîta poate. Nu e vina cîinelui că se crede grozav, de după gardul lui înalt, cum nu e vina Elenei Băsescu că se crede politician. Stăpînul i-a învăţat prost.

Şi, în cazul ei, mă refer evident la Băsescu, ăla chior de hăhăia greu, care era taică-su. Ea există ca politician pur ca o aroganţă de-a lui. A luat-o în politică pentru că poate, nu pentru că ar fi avut ea veleităţi. Dacă n-avea funcţie tati, avea în faţă un destin frumos de coafeză în Medgidia. Probabil ar fi fost chiar bună la aşa ceva, spre deosebire de politică. Dar asta e. Băse, arogant de fel, i-a zis într-o zi: „Nu, tati, cum să te faci manichiuristă în Mangalia? Rîde colegii de partid de mine. Te fac europarlamentar, să pocnească de ciudă toate partidele de stînga“. Şi aşa a ajuns europarlamentar alături de păcălicii siniştri Becali şi Vadim. Şi asta chiar mi se pare de prost gust. Sigur, majoritatea politicienilor sînt nişte reduşi mintal care respiră pe gură, dar hai totuşi să-i ţinem în ţară. Nu zic să-i aruncăm, că alţii nu avem, da’ să îi tratăm ca pe pantalonii ăia de trening pătaţi de clor şi crăpaţi în fund: îi purtăm prin casă, da’ nu îi scoatem la plimbare prin oraş să rîdă europenii de noi.

Eu mă bucur că s-a căsătorit. Poate acum o lasă agariciul ăla de Dorobanţi gravidă, n-o să mai ştie cum să apese pe clanţă pe lîngă burtă şi rămîne blocată în casă pînă la următoarele alegeri, cînd uită lumea de tac-su şi de partidul lui ca de o boală venerică uşoară din adolescenţă, luată din greşeală de pe colacul de la WC. Deşi sînt egoist acum. Că, mai mult ca sigur, împuiatul ei e o soluţie de moment, dar va produce mai multe probleme generaţiei următoare.

Însă m-a luat valul şi voiam să sesizez complet altceva în textul ăsta. Aţi observat cum Fuego, încet-încet, de-a lungul anilor, s-a transformat la trăsături de zici că acum e un porc cu perucă? Eu am prevăzut de la început transformarea asta lentă şi sigură în animal producător de şorici. Vă rog să luaţi poze cu EBA din ultimii zece ani şi să le studiaţi cronologic. Pe cuvîntul meu că în cinci ani se transformă într-o gogoaşă.