11 ani cu revocare

„…indiferent cît de atacați am fost, indiferent cît de umiliți am fost în fața societății, în fața familiilor noastre, tîrîți în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra…”, zice Kövesi în discursul ei final, luîndu-le vorba din gură arestaților, încătușaților și plimbaților prin fața camerelor TV, achitaților și absolvenților de arest preventiv degeaba, pe care acuzațiile și dosarele făcute de DNA i-au adus în bătaia presei puse pe linșaj.

Femeia cu zîmbetul de piatră, care a răscolit somnul vinovaților și al nevinovaților vreme de 11 ani, a căzut de pe soclu. Beneficiarul politic al serviciilor sale, Klaus Iohannis, n-a avut îndrăzneala să fie și protectorul ei. Și-a făcut socotelile nemțește și a abandonat-o din acel oportunism mărunt, care stă ghemuit la pieptul celui de-al doilea mandat.

În acest moment, cariera procuroarei-minune e neclară. Cînd a spus „voi rămîne procuror”, Kövesi ne-a mărturisit, de fapt, că Iohannis nu i-a oferit nimic, nici măcar acel post de la CCR unde Băsescu a avut prevederea să-i aciuiască pe Lăzăroiu, pe Morar și pe ceilalți care i-au închis dosare.

Dar, dacă toată susținerea ei de pînă acum a fost sinceră și nu întemeiată pe teroare și oportunism politic, ofertele nu vor întîrzia să apară. Dacă, dimpotrivă, o vom vedea îmbătrînind ca simplu procuror, înseamnă că falsul, impostura și frica au fost pilonii demonstrați ai luptei anticorupție.

Ca și în cazul lui Florian Coldea, ceea ce știe și deține Laura Codruța Kövesi îi asigură un capital de imunitate, așa că singurele temeri în ceea ce o privește pot veni nu din partea foștilor colaboratori, ci a victimelor ei. E posibil să primească citații de la cîțiva achitați, terfeliți în campania de acuzare/arestare, dar, în general, suferințele judiciare au darul de a-i lecui pe oameni de dorul dreptății.

Lupta anticorupție a început ca un slogan și continuă azi ca o convulsie. Ce 12 ani scurși de la punerea ei în scenă, lungi cît studiile cerute la bacalaureat, au școlarizat o generație negativistă și superficială în argumente, dar conștientă de nevoia unui țel. Lupta anticorupție a fost vîndută prin marketing politic și, de aceea, a dobîndit năravurile vînzătorilor. Ea a refăcut rezervorul național de ură creat de Ion Iliescu și l-a umplut cu rebeli fără cauză.

Fără discuție, DNA a curățat o parte din grajdurile politicii, și-a îndeplinit oarecum menirea tehnică, dar alunecușul politic pe care a fost împinsă instituția a pus-o în situația de a cădea în repetate rînduri sub speranțe și așteptări.

În mandatele ei, Kövesi a vrut să sară peste umbra lui Morar și i-a luat cu lopata, de-a valma, și pe cei indicați de fapte, și pe cei indicați de șefi. Excesul de zel a devenit, treptat, abuz, iar abuzurile, numărate cu sutele sub forma achitărilor, au ajuns să fie un coșmar general. Buna practică a fricii păcătosului s-a răspîndit la întregul corp al societății. Capetele rostogolite pe nedrept au stricat moralul instituției și au înveninat taberele politice. Încet-încet, toată discuția despre Justiție a devenit politică, iar lupta pentru adevăr a devenit luptă pentru putere.

Într-o țară înzestrată cu mai mult noroc și cu lideri educați, niciodată nu s-ar fi ajuns la arestări nebune și la acuzații nebune la adresa procurorilor. Nici Băsescu și nici Iohannis, beneficiarii principali ai DNA, n-au dat semne că înțeleg sensul elementar al Justiției, al Constituției sau al progresului național. Au preferat, fiecare, să-și mențină avantajul personal, unul pentru că și-l crease, celălalt fiindcă îl dobîndise. Așa că dispariția acestei femei înverșunate din aparatul de forță rămîne un incident tehnic din războiul de sinucidere colectivă și nimic mai mult.