Adevăratul nume al Laurei Codruța Kövesi

Pentru o țară de mărime medie, îndepărtată și înapoiată, binecuvîntată de un dumnezeu amnezic, irigată de rîuri fără pești, locuită de oameni fără obraz, poluată de vorbe, ocolită de autostrăzi, învecinată cu rămășițele Armatei a 14-a din Transnistria și cu Flota Rusă a Mării Negre, e o onoare să-și vadă unul dintre cetățeni instalat în funcția de procuror-șef european. Chiar și pentru o țară mai centrală, mai bogată, mai civilizată și mai sigură ar fi o onoare. În logica germană, franceză, daneză, olandeză, numele persoanei n-ar conta, fiindcă n-ar exista în spatele acestei selecții, așa cum există la noi, o istorie politică ireductibilă, o secvență medievală cu omor judiciar și răzbunare mediatică, gata să răzbată în Grand-Place ca un ghem de bețivi încăierați, aruncați prin geamul cîrciumii.

Laura Codruța Kövesi e, în percepția suporterilor ei europeni, un fel de nibelungă de pe curbura Carpaților, oțelită în cețurile penitenciare de la București, gata să-și continue eroica secerare a corupților. În piept îi atîrnă Legiunea de Onoare, pe umăr îi strălucește Steaua Polară, iar la subțiori i se văd flăcările propulsoare de la ambasadele Marilor Puteri. Energia și cruzimea ei, arătate la capătul lumii, trebuie acum recompensate, la centru, cu o coroană mai mare, încrustată cu dinții de aur ai hoților de fonduri europene.

Ar fi fost bine să putem și noi trăi din această legendă occidentală, fabricată, cu ani în urmă, în atelierele Macovei. Numai că lucrurile stau pe dos. Laura Codruța Kövesi nu e ceea ce spune Gunther Krichbaum că e, nici ceea ce spun Frans Timmermans sau Siegfried Vasile Mureșan. Kövesi e un nume ivit din calculele tulburi ale unor bețivi ai puterii, un procuror chitit pe ascensiune politică și nu pe buna practică a meseriei. E o femeie magistrat care a furat (dacă e să recunoaștem în plagiat un furt), a mințit (negînd, de zeci de ori, evidența prieteniei cu inculpatul Ghiță), a primit foloase necuvenite, patrimoniale și nepatrimoniale (dacă punem la socoteală banii ceruți și primiți pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa sau mașina personală plătită de inculpatul Ghiță). Sînt multe fapte care, deocamdată, îi bîntuie doar conturul și visele, dar care, cu suportul unor plîngeri penale, pot fi traduse în realitatea criminală. Laura Codruța Kövesi a încălcat nu numai Constituția (punînd sub acuzație Guvernul pentru actul de guvernare) și libertățile cetățenești (instrumentînd probe obținute din interceptări ilegale). A încălcat și toate normele meseriei ordonînd deschiderea selectivă a dosarelor, „decapînd” premieri, cerînd „capete grele”, într-o absență covîrșitoare de probe, constatată de instanțe ulterior.

De altfel, Curtea Constituțională a României, prin puterea legii, cu mîna ministrului Justiției și cu semnătura președintelui țării, a dat-o jos din funcția din care și-a tras faima. Iar comitetul de selecție a procurorului-șef european e gata să aleagă acum un om sancționat pentru faptele sale de trei instanțe românești recunoscute, puteri juridice și executive, democratice, legale, constituționale, suverane și cît de cît independente.

Acesta e, desigur, discursul urii din care nu putem ieși fiindcă n-au fost înlăturate definitiv cauzele lui. E bazat pe fapte violente, pe răni din trecut și pe dorința de revanșă. E singurul discurs, cel mai păgubos dintre toate, e discursul la care sîntem condamnați pe termen lung. Războaiele se pornesc repede și nu se sting niciodată cu adevărat.

Între situația normală, în care toți ne-am bucura de numirea unui procuror român la UE, și felul chiorîș în care privim această ipoteză stau cadavrele rămase din lupta fără rost începută cu ani în urmă. În cazul nostru, lipsa de inteligență politică e o boală la fel de gravă ca cetățenia. Ne scufundăm, cu voioșie, în abisul propriilor zoaie.

Dacă va fi numită procuror-șef european, Kövesi va fi torpilată din țară. Procesele care o vor ajunge din urmă vor fi, în egală măsură, rușinea noastră. Dacă nu va fi numită, cancelariile europene își vor aminti doar proverbul în care românii se mănîncă între ei.

Cînd vom avea inspirația să uităm ce a făcut și cum o cheamă, și s-o susținem pe Kövesi la UE doar pentru că e din România, înseamnă că ni s-a dat, vorba proverbului, mintea cea de pe urmă. Am începe să fim un pic suedezi sau chiar bulgari, în caz că uităm pe cine vrem să ajungem din urmă.