Adio, generale, n-o să ne lipsești!

La plecarea dintre noi a celui care a fost premierul României în ultimul an și jumătate, armata lingăilor de teracotă din Palatul Victoria se înmoaie sub povara propriilor lacrimi. Gângavul, doctorul plagiator, eroul bătăliilor inventate de subalterni și-a dat demisia din funcția de prim-ministru în holul de onoare din clădirea Guvernului. În clădirea aia, în care toată onoarea existentă ar putea fi strânsă într-o fiolă de algocalmin (și acolo doar pe fund), a apărut ditamai „holul de onoare“, ca să fie satisfăcută foamea de glorie a unui apevist limitat.

Omul care, din vocabularul fundamental al limbii române, care numără 1.500 de cuvinte, nu stăpânește la perfecție decât „ă“-ul profund se aruncă, în astfel de momente, în discursuri alambicate, pline de construcții lexicale care-i surclasează evident intelectul.

Generalul Ciucă, omul care se jura pe onoarea lui de militar că nu va intra în politică, a ieșit din politică în răcnet de fanfară, pe covorul roșu, în timp ce garda de onoare executa regulamentarele salve de bășini.

Generalul Ciucă a condus o lungă perioadă armata română. Mai întâi ca șef al Marelui Stat Major, apoi ca ministru al Apărării și, în cele din urmă, ca premier. Civil, în aparență, profund cazon în gândire și comportament.

Între noiembrie 2021 și martie 2023, în nici măcar un an și jumătate cu Ciucă prim-ministru, datoria României a crescut cu 32 de miliarde de euro. 32 de miliarde, record absolut. În trei ani, din noiembrie 2016 și până în noiembrie 2019, trei guverne au reușit să îndatoreze România cu 17 miliarde de euro. Un singur guvern, al lui Ciucă, a reușit să îndatoreze România aproape dublu într-o perioadă de timp de două ori mai mică. Unde sunt banii ăștia, care a fost destinația lor, este greu de spus, pentru că transparența aproape militară a Guvernului României este inexistentă.

Ne-am trezit cu un militar în fruntea Guvernului în numele stabilității în vremuri de război. Deși atunci când a fost uns Ciucă drept premier războiul din Ucraina încă nu începuse. Dacă ar fi rămas premier, la ritmul în care pornise, Cîțu l-ar fi egalat pe Ciucă la împrumuturi. Reușise, în mai puțin de un an, să crească datoria României cu 15,5 miliarde de euro, cel puțin. Orban e campion absolut, căci în doar un an făcuse datorii de 25 de miliarde. De euro, desigur.

Evident, oricare dintre acești premieri a fost mai bun decât Dăncilă, pentru simplul fapt că Dăncilă era Dăncilă și era proastă. De parcă Ciucă este esență de inteligență, cătana enciclopedistă, dotată din fabricație cu un IQ gigantic. Ăăăă, îîîî, îngh-îngh.

Gealul Ciucă se retrage din politică triumfal, pe afetul tunurilor date de colegii de partid și de coaliție în Energie, mai ales. Sub Ciucă, eroul, România a sărăcit în viteză. Bine, însă, că prosperă industria de armament a altor țări, căreia numai în ultimii doi ani i-am virat câteva miliarde bune de euro. Din ce în ce mai puțin bani ajung în Botoșani, Vaslui, Călărași, Giurgiu, Bihor și din ce în ce mai mulți bani dați de guvernele României alimentează economiile din Ohio, Michigan, Virgina sau Arizona.

Putem să facem și noi ceva, totuși, pentru marele general: să mai strângem puțin cureaua și să-i construim rapid o autostradă pe care să gonească nebunește, la volanul Abrams-ului lui de pensionar special, direct înspre groapa din ce în ce mai mare și din ce în ce mai plină a rușinoaselor eșecuri ale acestei țări.

Regrete eterne? Da, avem. Mai ales pentru faptul că de prea multă vreme ajung să ne conducă astfel de specimene.