A crescut ROBOR-ul anul trecut? A crescut, aia e, noi să fim sănătoși.
V-au crescut ratele în lei? V-au crescut, dar nu puneți la suflet, că nu-s oameni răi.
A crescut și euro, a crescut dolarul și v-au crescut și ratele în valută? Ei, nu-i problemă, ăsta-i prețul pentru că suntem parte a unei economii globale.
Da’ știți ce-i mai amuzant? Anul trecut a fost un an în care băncile de-abia ieșiseră la încălzire. Să vedeți ce veselie o să fie anul ăsta…
În 2017, cam pe când a început și ROBOR-ul să se creadă în melodiile B.U.G. Mafia și să se ceară ridicat la cer, aveam un premier care recunoștea nonșalant că el nu umblă cu banii pe carduri, preferând sfântul cash, că e mai sănătos așa. Același premier, ca mai bine de jumătate din partidul din care făcea parte, s-a luat la trântă cu băncile, fără să se asigure că și cunoaște acest sport. A crezut că dacă-i mai masiv decât media contribuabililor le va dovedi. Pe ele, pe bănci.
Nu că băncile n-ar merita o atenție specială, nu că n-ar trebui discutat cu ele cu toate cărțile pe masă. Dar nu poți să pleci la luptă înarmat cu informații vechi, despre bănci de mult închise, și să crezi că ai vreo șansă să oprești externalizarea profiturilor sau să forțezi plata unor impozite oneste către stat.
Băncile, a crezut Tudose, sunt ca niște amici de șpriț din portul Brăilei, pe care-i așezi la masă, te faci praf în fața lor, îi tăvălești puțin prin praful cârciumii, în fața tuturor, eventual te mai și filmezi și te dai pe net, după care suni peste două zile și le zici: “Băi, iartă-mă, da’ m-a cam luat valul. Dă și tu două sute până la salariu, că nu știu unde mi-e portofelul!”.
Prea și-au luat-o în trecutul recent băncile care activează în România ca să nu ne așteptăm la un răspuns costisitor. Creșterea ROBOR de anul trecut ar fi trebuit să-i spună și lui Tudose că, la o adică, nu te apuci să dai cu toți bancherii de pereți, când tu nu mai controlezi decât două bănci în toată piața, iar BNR nu e și nici nu are cum să fie una dintre acestea. Dar, mă rog, ROBOR-ul nu-l afectează pe stat decât în mică măsură. Câtă vreme a mers ca unsă împrumutarea “la cele mai mici costuri din istorie”, numai despre asta i-am auzit vorbind pe șmecherii finanțelor românești.
Doar că, dacă 2017 a fost începutul unei perioade proaste pentru clienții de rând ai băncilor, 2018 va fi anul în care băncile se vor fi ridicat din pumnii propagandistici ai anului trecut și vor forța statul să renunțe și la placa aia cu împrumutarea ieftină.
Căci 2018 este, dincolo de anul Centenarului, anul în care autoritățile locale primesc cei ami puțini bani din 1989 încoace. Atât de puțini bani, încât nu doar că sunt nevoiți să taie la sânge, dar, pentru a putea spera la vreo lețcaie europeană, vor trebui să se împrumute pentru a avea banii necesari cofinanțării.
Închipuiți-vă, așadar, vreo 40 de clienți grași, foarte grași, care se vor duce la bănci să ceară, fiecare, credite de zeci de milioane de euro. Ooops. Să nu te simți, ca domeniu, extrem de important? Să nu simți că e momentul tău și că poți să dictezi condițiile? Prost dacă ești și tot profiți din plin de situație.
Așa că, dacă anul 2017 vi s-a părut prost din punctul de vedere al relației cu băncile, să vedeți cum va fi 2018. Și nu, nu vă uitați spre Parlament, în speranța că va reuși anul ăsta să mai taie din elanul băncilor, cum s-a întâmplat cu legea dării în plată, de exemplu. Chiar e un an prea important ca să se mai ocupe cineva de astfel de nimicuri. Poate prin 2019-2020, când o fi iar nevoie de voturi, să-și mai amintească cineva și de clienții de rând ai băncilor. Da’ nu băgăm mâna-n foc.
2.391 de vizualizări
Anul chinezesc al cainelui
Deci bancile ca cainii