La fiecare pas pe care-l face, Klaus Iohannis pare să întindă sfoara nebuniei. Amînă, respinge, refuză. Două ministere n-au miniștri, opt ambasade n-au ambasadori, zeci de procurori stau pe bară fiindcă DNA e monopolul politic al președinților. De Augustin Lazăr, în schimb, care-i ține dosarele și care n-o aduce pe doamna Carmen la audieri, Iohannis e foarte mulțumit. „Mi se pare că face o treabă foarte bună”, zice președintele țării și rîde cu acea sforțare a capacului de toaletă de a sta ridicat, nepăsător la autodenunțul pe care tocmai l-a făcut.
Toate aceste fapte, care vin în continuarea unui lung șir de alte asemenea fapte, început în decembrie 2016, sînt în conflict cu Constituția. Mai grav, ele sînt în conflict și cu principiul cooperării loiale între instituții – baza credulității popoarelor și a binelui public.
Lupta politică acoperă, în democrație, un teritoriu limitat de interesele națiunii. Ea e legitimă, necesară, liberă în exprimare, dar e, în esență, un lătrat de încurajare. Lupta politică nu mușcă națiunea de picior. Nimănui nu-i e de folos ca propria țară să șchiopăteze în momentele cînd ar trebui să alerge. Sau să turbeze cînd ia președinția UE.
Ei bine, Klaus Iohannis, președintele României, a depășit faza lătratului și a intrat în faza ciomagului. Blochează legi, sfidează instituții, insultă persoane și rîde cu aceeași întîrziere care îi înfioară pe telespectatorii lucizi. Din unghiul științei, el trebuie înțeles, fiindcă, în absența descumpănitoare a oricărei idei politice, incendierea statului e ceea ce îi rămîne. Numai că președintele afumă vizuina greșită și habar n-are ce animal social poate să țîșnească asupra lui din măruntaiele pămîntului, cu ochii injectați și cu blana în flăcări.
Problema realegerii lui Iohannis e legată de problema rămînerii la butoane a șefilor serviciilor secrete, a șefilor parchetelor și a judecătorilor din plutoanele morții. E problema rămînerii în libertate a unora dintre ei și a păstrării cifrei de afaceri a firmelor sub acoperire, controlate de Servicii. E problema supraviețuirii unui sistem de forță care poate tăia și spînzura. E, așadar, o problemă care ține de violență, nu de democrație.
Asta e vestea principală a anului 2019: va fi violent. Iohannis e dominat de viziunea monomaniacală a unui nou mandat fără să aibă înzestrarea electorală necesară. Așa că realegerea lui are nevoie de război, de fronturi, de adversitate, de polarizare, de scandal, de dezbinare, de circ. Are nevoie, adică, de procurori, de Servicii, de judecători, de inspectori ANAF, de celule „civice”, de proteste în stradă, de presă sub acoperire, de rețele interne și externe. Are nevoie de dosare, de rețineri, de condamnări, de dezinformare și de propagandă.
Candidatul Iohannis, care se prezintă la alegeri cu traista politică goală, e alibiul perfect pentru sistem. Mai ales că, în lăcomia lui rudimentară, pe care a crezut-o secretă, acest candidat tîrăște după el o istorie penală cu întinderi și adîncimi rar întîlnite. Omul e nul politic și ultrașantajabil, deci dependent de aparatul de forță. Cîtă vreme e acolo, oameni ca Lazăr, Kövesi, Maior sau Stanciu, generalii, procurorii, ofițerii, judecătorii și restul marilor actori cu ochi albaștri care au jucat roluri ilegale în farsa luptei anticorupție dorm liniștiți. E rîndul aparatului de forță, deci, să-și îndeplinească partea de contract. E anul în care acest aparat va rupe oase pentru realegerea unei momîi călătoare.
Ghinionul face ca în colțul celălalt, destinat democrației, să fie cea mai bleagă majoritate cunoscută în Univers. Războiul pe care regimul Iohannis îl dezlănțuie împotriva ei arată ca o sentință definitivă, pe care alianța PSD-ALDE pare s-o accepte cu mîinile în sîn și cu mințile rătăcite. Începi să te întrebi dacă n-o fi cumva iubire, ca în poveștile de dragoste dintre victimă și terorist. Cu cît Iohannis e mai agresiv, cu atît PSD-ALDE îi opun o moliciune mai duioasă. E aceeași situație din cuplurile care țin cu adevărat la relația lor: unul îndură în tăcere, scîncind de drag, bătăile celuilalt.
O să fie, deci, un an violent. Victima poate depune plîngere la urne, dar e prea puțin. S-ar putea ca alegătorii, excitați de cotonogeală, să-i dea dreptate agresorului.
Pai daca fraierul de Coldea l-a consumat pe Burleanu la amarata aia de FRF, trebuie acum sa se chinuie sa continue mai departe tot cu Iohanis… Daca-l mai pastra un picut pe Burleanu si-l punea presedinte la USR, avea la alegerile astea un al doilea Macron. E greu sa gasesti un nimeni venit de nicaieri, super-vorbangiu, tanar si modern, sa cada pe spate toti corporatistii, publicitarii si IT-istii. Si, in general, toata feisbucimea de treaba care neavand viziunea evolutiei, rezista. Nu cresc pe toate drumurile presedinti. Ciolos e si el, la fel ca Johanis, un caraghios. S-a simtit Coldea super-strong si a aruncat atu-ul ca sa ia o carte fara mare valoare. Era bun un Burleanu in sertar. Si, ca efect secundar, nu mai facea Gica Popescu parnaie.
La multi ani , domnule Buscu , dumneavoastra si intregii redactii ! Va doresc sa aveti puterea de a manui si in acest an, bisturiul ” anti ceata la ochi” ! E posibil, ca unii in prostia si inganfarea lor sa nu se lase „luminati”. Pacat. Vor scanci dupa alegeri.
La mulți ani și dvs., dle votant luminat! „Îngâmfare” se scrie cu M, nu cu N. În rest, multă sănătate…
Si atunci, ma rog, io cu cine mai votez?!
Nu de alta, hac, da’ pentru binele tarisoarei mele, hac, am pe cine pune stampila?
Daca nu cu neamtu’ atunci, hac, cu cine altu’?
Iar am sa ajung sa votez degeaba???
@@@ Alecu Multumesc domnule Alecu. Stapanesc bine limba romana , nu si tastatura; degetul s- a dus putin mai in stanga si astfel a aparut N-ul.
Asa si ? Care e solutia, ca aia cu suspendarea se pare ca nu si-o mai asuma nimeni ca lu’ Ieurpa nu-I place. Crede cineva ca KWI e violent, asa de capul lui ?
Stati! că nu am inteles. Deci anul asta avem voie sa incalcam legea (sau Constitutia) pentru ca e an electoral? De ce nu se comunica (Breking news) la TV sau la radio? habar nu aveam. Deci avem voie!