Apollo vărsînd lacrimi amare pe un pliculeț cu foi de dafin

O, Dafne, cum te-ai pitulat în mit
de-ți regăsesc mireasma în iahnie,
mai bine-atuncea te-ai fi poticnit
și mi-ai fi fost nu hrană, ci soție.
Ai fi născut și tu un pui de zeu,
mîndru că e din stirpea lui Apollo,
n-ai mai fi fost o piatră-ntr-un muzeu,
cărată de hamali de colo-colo.
Cînd vechii greci m-au zămislit cumva,
poate că li s-a pus pe mine-o pată,
de care vînzătorii de halva
suferă-adesea, refuzați de-o fată.
Și tu ai coborît la mintea lor
de bieți negustorași de piei de cloșcă,
ce vor să-mi scoată ieftin la Obor
mărețu-mi car de luptă ca pe-o droșcă.
De-aceea azi cu disperare-ți zic:
întoarce-te-n mitologia greacă
și nu-ți mai vinde frunzele-ntr-un plic
fiindc-ai greșit cîndva și mi-ai spus „Pleacă!“.