Ion Iliescu a ajuns cu bine la poarta raiului materialist-dialectic și așteaptă sfînta judecată a chimiei. A reușit să scape de Justiție, iar soarta lui postumă a rămas acum la bunul plac al istoriei, care se ocupă, după cum știm, cu amînări, cu clasări și cu neînceperea urmăririi morale.
Ion Iliescu i s-a strecurat poporului printre degete. Ăsta e marele lui cîștig. A reușit să amîne singurul război pe care l-ar fi putut pierde, cel cu societatea. Căci societatea e mereu defazată, luptă mereu cu întîrziere. Ca dovadă, s-a năpustit asupra dușmanului abia cînd dricul îl evacua de pe cîmpul de bătălie. L-a împroșcat cu blesteme și înjurături cînd mortului i se rupea.
Ion Iliescu trebuia înfruntat atunci cînd era viu și călare pe stat, cînd era puternic și capabil să producă daune. Cînd lupta împotriva lui era un risc real: economic, penal, fizic. Dar, la fel ca la revoluția din ’89, cînd împotriva lui Ceaușescu au protestat la vedere doar o mînă de oameni, cei care s-au luptat cu adevărat cu Ion Iliescu cel viu și atotputernic au fost puțini. Restul s-au ținut deoparte sau l-au votat.
Vedeta acestor zile, însă, e alt fost președinte. În timp ce Iliescu murea, Băsescu învia. Faptele lui de securist și turnător la Securitate erau recompensate. În baza lor, cel mai înalt for al justiției, CCR, l-a repus în drepturi. Uitată e poliția politică, uitat e numele conspirativ Petrov, uitat e falsul în declarații. Băsescu a fost smuls din ghearele adevărului și redat minciunii în care a trăit toată viața. Scurta perioadă de pedeapsă a luat sfîrșit. A fost un exercițiu temporar, o simulare a statului de drept, o prefăcătorie pentru mase. În fond, Băsescu e repus în ramă, ca reper al victoriei subterane, ca o declarație de nemurire a sistemului corupt.
Băsescu a păcălit mai bine ca Iliescu. A operat într-un mediu mai competitiv, cu un public mai evoluat, mai informat, mai pățit. Dar a pus pe masă aptitudini personale la care Iliescu nici n-a visat. A fost histrion, tupeist, șarlatan de înaltă clasă și securist de mare talent. Inteligența pe care nu i-o poate nega nimeni a folosit-o abuziv, în interes strict personal.
Opera lui Băsescu se poate măsura în rău cu a lui Iliescu. Și, la fel ca în cazul lui Iliescu, împotriva lui Băsescu au luptat puțini. Atunci cînd Petrov construia un aparat judiciar represiv folosind parchete, judecători și Servicii, o mare parte a societății i se gudura la picioare. Atunci cînd trebuia înfruntat, oprit, a fost slujit și pupat în cur. Lista lingăilor e destul de cunoscută.
Ca și Iliescu, Băsescu a fost detestat de popor tîrziu, la spartul tîrgului, cînd n-a mai fost președinte și cînd a fost (provizoriu) deposedat de ceea ce dobîndise prin minciună și abuz. Dar, spre deosebire de Iliescu, el a trăit și reabilitarea. Rețeaua din spatele lui e încă activă și s-a mișcat mai repede, cîtă vreme structurile care l-au protejat pe Iliescu au îmbătrînit, s-au degradat și și-au pierdut puterea. Între cele două mafii e diferență de o generație.
Și iată-l pe Băsescu ieșind din spălătoria de stat în timp ce Iliescu e coborît în tenebre. Iată-l neatins de dosarele grele, cu familia scăpată de pușcărie și aranjată pe viață, cu turnătoria iertată și recompensată mărinimos, cu onoarea restabilită oficial, cu recunoștința materială a statului în buzunar, cu averea văzută și cea nevăzută intacte și la locul lor, cu complicii eliberați din pușcărie, cu lingușeala presei restabilită și cu o oarecare influență asupra președintelui Nicușor. Cum ar zice Giovani Becali: asta înseamnă să fii mafiot!
4.893 de vizualizări
„Atunci cînd Petrov construia un aparat judiciar represiv folosind parchete, judecători și Servicii, o mare parte a societății i se gudura la picioare.”
Da’ ce societate! Civila! La creme de la creme:
„Dumneavoastră aţi spus în cuvântul pe care ni l-aţi adresat că nu ştiţi dacă aţi fost la înălţimea exigenţelor măcar a unei părţi din intelectualitatea română. Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de «intelectual al lui Băsescu» şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta. (…) Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumnavoastră”, a spus Gabriel Liiceanu.
Liiceanu a continuat: „Timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim”.
Daca lu’ Ro. ii lipsea „binele in chip matur”, l- primit cu varf si-ndesat…Multzumiri, aplauze…
Excelent, punctat foarte exact, in consecinta dle Buscu, reveniti va rog cu vivisectia intelectualilor lui petrov.
Buscu e ca un vin . Din ce in ce mai bun.
Daaaa! trece de la licurici la Napoleon cu o usurinta demna de invidiat!
M-ar bucura sa aflu care a fost mafia care l-am atacat pe Băsescu aducandu-l temporar in dizgrație și cum de a pierdut inițiativa astfel incat Băsescu e din nou pe cai mari
Domnule Adrian Cristescu va felicit pentru citatul din marele „filosof” fara opera, pre numele lui de fata LIICHEANU! Unii ca el si Plesu (alt „filosof” fara opera) au bazele „statuii” lui Basescu. Doi profitori ai tuturor regimurilor, ca si TISMENITKI, si care ne „fericesc”, in continuare, cu ineptiile lor despre starea acuala din tara! Inca ii mai rabda pamantul romanesc (pe Tismenitki – pamantul american)!