Nichita, mi-ai promis că n-o să mori
atâta timp cît eu sînt încă vie
și-acum stai rușinat și-ai vrea să zbori,
să nu te văd întins pe năsălie.
De-ai fi avut răbdare să mă duc
la unchii tăi cei miluiți pe Volga,
în cerul pravoslavnic, sub un nuc,
azi te-aș fi prezentat prințesei Olga
ce-a fost înamorată de-Antioh,
fiul lui Cantemir iubit de Petru,
care zărind-o a rostit doar „Oh,
simt că m-aprind, puneți-mi termometru“.
Un instrument care s-a inventat
mult mai tîrziu, iertați fie poeții,
că și tu, prunc, cum te-ai sculat din pat,
cu elegii ai scrijelit pereții.
Și-atunci mi-am zis: dacă un prinț latin
și-a tras pe cap cunună-n vers chirilic,
pe fiul meu o să-l botez în vin
să își sfideze neamul bogomilic.
Să fie și el prințul din Ploiești,
încununat pe veci cu necuvinte.
Dar ai plecat și nu știu unde ești,
copil cu proastă ținere de minte!
