Cam pioană

Laura Codruța Kövesi doarme acum somnul neliniștit al urmăriților penal, învelită cu pătura otrăvită a prezumției de nevinovăție. Judecata publică a început să parcurgă etapele torturii, de astă dată cu semnul inversat. Obișnuitele cuvinte ale urii, golite de sens gramatical și încărcate, în schimb, cu sete de revanșă bîzîie în aer și se izbesc, ca muștele, de geamul subțire al Justiției. Un nou corp promite să ajungă cadavru, iar roiul își ia instinctele în serios.

De astă dată, spre deosebire de alte dăți, în mijlocul acțiunii stau faptele. Faptele de care e suspectată Kövesi sînt relativ cunoscute de public. Nu sînt cunoscute cu exactitate, n-au ajuns în posesia mulțimii, dar sînt invocate de martori oculari și se află la capătul logic al unor evenimente știute. Pe vremuri, cînd Kövesi se afla de cealaltă parte a dosarului, faptele nu erau cunoscute, ci pictate în nuanțele procurorului politic, tunse după rechizitoriile DNA, tăvălite prin cifrele acuzatoare ale unor prejudicii scoase din burtă și scăpate pe surse în mașinăria de presă. Acum, Kövesi n-a fost reținută, n-a primit control judiciar, n-a fost împiedicată să ajungă la un interviu (despre care a mințit că ar avea loc mai devreme cu aproape două săptămîni). Dimpotrivă, a beneficiat de o normalitate judiciară care, acum un an, ar fi fost considerată minune dumnezeiască. A primit toată libertatea de mișcare și de exprimare la care victimele ei din ultimii cinci ani – ridicate, unele, de pe stradă – n-au îndrăznit nici măcar să viseze.

Să nu ne imaginăm, cu toate astea, nici o clipă că ceea ce vedem acum e justiție pură. Ceea ce vedem e politică, fiindcă Justiția, în conturul și în detaliile ei, e politică. Numai că acest fragment reactiv de justiție politică pare să respecte mai bine algoritmii de corectitudine pe care ne prefacem, ca societate, că-i acceptăm.

În legătură cu vinovăția sau inocența Laurei Codruța Kövesi vor decide nu atît magistrații, cît evenimentele politice. Miza în acest caz nu e cîtuși de puțin criminală, ci sută la sută politică.

La limită, spiritul presupuselor ei fapte – aducerea în țară a unui infractor fugar și cîteva minciuni de acoperire – e aliniat binelui public. Numai că obsesiva, politica și abuziva invocare a legii a fost baza ideologică a măcelului judiciar din anii trecuți. Legea a devenit acum o capcană în care a căzut însuși vînătorul. Anticorupția e un șarpe constrictor care nu mai discerne între pradă și dresor. Kövesi nu se poate smulge din inelele lui cu mijloacele adevărului sau ale procedurii. Ea poate scăpa doar cu pîrghiile politicii. Lupta se va da, așadar, doar pe teritorul politicii.

Dacă politica internă merge pe varianta revanșei, politica externă merge, deocamdată, pe varianta susținerii oarbe. Kövesi e sprijinită din exterior de cei care au sprijinit-o în epoca beției judiciare și care nu-și pot lua înapoi nici vorbele, nici actele, nici legiunea de onoare, nici steaua polară, nici complicitatea. Acești oameni și aceste grupuri politice nu-și pot asuma ceva care, odată dovedit în instanță, poate deveni un abuz de natură intervenționistă, antinațional și antisuveran. Prin urmare, susținerea politică de la Bruxelles va intra în război cu dosarul penal de la București. Și culmea e că acest război în aparență disproporționat poate fi șansa României de a se reabilita la capitolul Justiție.

Să ne imaginăm că spijinul acordat de UE Laurei Codruța Kövesi cade în plasa suficienței și ignoră complet realitatea faptelor din dosar. Femeia eroină ar fi numită într-o poziție de mare prestigiu purtînd pe umăr certificatul european de validitate. Să ne imaginăm apoi că, între timp, într-un proces care respectă la virgulă legea, protejata lui Timmermans și a PPE, a Reprezentanței CE la București și a MCV, a cancelariilor care vizează resurse românești și a ambasadelor e găsită vinovată. Atunci, o explozie năucitoare s-ar produce în mațele Bruxelles-ului. Femeia pusă de ei să aplice legea ar fi dovedită că a încălcat-o. Justiția-model a Europei ar avea, dintr-o dată, două valori distincte. Uniunea s-ar trezi legănînd la sîn dublul standard. Instituții și grupuri politice ar căpăta fisuri serioase. Lumea ar fi împroșcată cu fragmente de cinism, de minciună și de fals. Ar fi demascat felul în care UE forțează realitatea și discriminează cu premeditare țări incapabile să se apere. Ar fi vizibil mecanismul imoral de presiune asupra statelor cu handicap. Ar ieși la lumină lunga complicitate a unor grupuri de interese de la centrul imperiului cu oameni și instituții de forță din țările periferiei. Sigur, dacă am avea Servicii adevărate, am putea cunoaște și natura (comercială, strategică, politică) a acestor interese.

Kövesi traversează acum drama unui pion care s-a vrut regină și a acționat ca un nebun. Chiar dacă mînuitorii lui vor reuși să-l ducă pînă la capătul tablei și să-l preschimbe în ceva, un pion rămîne o piesă destinată sacrificiului.