Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce am simțit eu în ziua în care am aflat că sînt mort

Ideea de a muri în timpul vieții s-a banalizat ca salamul săsesc de cînd ministrul Sănătății, cuprins de vria exploatării coronavirusului de către om, ne anunță zilnic, cu o mîndrie abia ascunsă, ce cantitate de cadavre la hectar s-a realizat în urma achiziționării munților de măști, a costumelor de scafandri de uscat și a izoletelor cu două viteze abandonate în subsolurile spitalicești.

Așa cum Edgar Poe a murit beat într-un șanț fără să provoace vreun cutremur de pămînt în statul Maryland, nici moartea mea petrecută pe burtiera unui canal fetid de televiziune n-a provocat zarvă sau emoție, zguduind doar vreo trei băbuțe care mă cunoscuseră cînd erau eleve de liceu.

Exceptîndu-i pe cei care mă cred nemuritor și rece, vestea că Dinescu a mierlit-o i-a mișcat pe cetățenii patriei noastre la fel de tare ca-n ziua cînd s-a anunțat dispariția Vulpiţei de acasă. Academia a tăcut mîlc, iar Patriarhia n-a tras clopotul cel mare, cum i s-ar cuveni unuia care i-a bărbierit gratis pe vlădici încă de la deschidrea primului barber-shop particular din România numit Academia Cațavencu.

Deși dragostea de sine nu-i o virtute, trebuie să recunosc că despărțirea de mine însumi nu m-a lăsat chiar indiferent și că m-a cuprins o oarecare milă față de țărișoara asta rămasă fără ministrul indignării publice, cum m-a poreclit odată un pişicher.

Ei bine, nu îmi venea să cred că Natura e atît de ticăloasă încît să-și oprească brusc investiția în trupul meu de efeb stors atîta amar de ani de dulceața otrăvitoare a pamfletului, lăsîndu-mă să fiu mîncat de viermii pămîntului taman cînd mă hotarîsem să-i halesc eu pe ei.

M-am consolat pînă la urmă cu versurile lui Rainer Maria Rilke:

Ce te faci, Doamne, dacă mor?

Dacă mă sfarm – îţi sînt ulcior

Dacă mă vărs – şi băutură-ţi sînt

Sînt meşteşugul tău şi-al tău veşmînt,

cu mine rostul tău dispare.

 

În urma mea nu mai ai casă-n care

să te întîmpine cuvinte calde.

Cad eu, din ostenitele picioare-ţi cade

sandaua de velur, mîngîietoare.“

 

Dacă există într-adevăr viață după moarte, cu siguranță Tatăl Ceresc, care e întruchiparea inteligenței artistice, îl va lua de-a dreapta Sa nu pe plicticosul fericit Daniel, ci pe nefericitul Dinescu să-i explice, în stilu-i inimitabil, unde a greșit cu marele Său proiect, în care nu și-a putut închipui că omul va tînji să se cațăre înapoi în maimuță.

Voi, muritorilor care citiți acest panegiric, nu vă fie teamă de trecerea în neființă, fiindcă, după ce s-au scurs șapte zile de cînd am fost îngropat de viu, vǎ asigur că mă simt pe cealaltă lume la fel de prost ca-n lumea voastră, cu diferența notabilă că purtarea măștii nu e obligatorie în infern.

 

Psalmul ateului

De ce ți-e rușine să fii genial
cînd unii trag un curcubeu prin bale
cînd flutură batiste spre rănile tale
ca-n fața țăranilor o piele de cal
de ce ți-e rușine să fii genial
și taci ca eroul ucis de urale
cînd cade cortina de muște în hale
și ies măcelarii în haine de bal
de ce ți-e rușine să fii genial
cînd dealu-i silit să-și renege o vale
și floarea să-și muște vîrtos din petale
și marea-i cusută la țărm val cu val
de ce ți-e rușine să fii genial

(din volumul Proprietarul de poduri, 1976)

3 comentarii

  1. #1

    “Finis coronat opus” maestre!

  2. #2

    Super, Maestre !

  3. #3

    Da!! Miscator!!! Ma simt mai bine!! Si asta e important pentru mine!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.