Cifrele spun altă poveste decât emoția

În urmă cu un deceniu, la una dintre întrunirile electorale ale democraților, în timpul unui discurs al lui Barak Obama, întreaga sală a început să huiduie atunci când a fost rostit numele lui Donald Trump.

În loc să aplaude ceea ce părea o reacție de susținere, Obama a rostit, calm și răspicat: Don’t boo, vote! Don’t boo, vote!

Donald Trump a fost ales președinte al Statelor Unite, pentru că emoția unei săli, oricât ar fi ea de mare, nu spune povestea cifrelor rezultate în urma procesului electoral.

Astăzi, mare parte din spațiul virtual pare o sală care huiduie în semn de susținere pentru Bolojan și care uită că, mai departe de emoție, guvernarea se bazează pe niște cifre obținute la urne.

E greu să-i spui unei astfel de săli, în care emoția acoperă orice urmă de rațional, că Bolojan trebuie să plece, ba mai mult, că nu avea ce căuta acolo, în poziția de premier. E greu să explici unei cete înflăcărate că simpla dorință nu se poate substitui unei aritmetici parlamentare, una rezultată din dorința, exprimată la urne, a celor care au ales să voteze în loc să huiduie.

Cum la fel de greu e să explici aceleiași săli euforice că cifrele spun o altă poveste și în ce privește reforma, oricât de facilă e scuza grelei moșteniri. Povestea frumoasă a reformei este, raportată la toate datele statistice, chiar și la realitatea cotidiană, doar atât, o poveste frumoasă.

Principal, logic și democratic, rezultatul ultimelor alegeri parlamentare ar trebui să fie baza oricărei discuții despre guvern. Așa funcționează democrația! PSD este partidul care a obținut cele mai multe voturi și are cei mai mulți parlamentari. Logic și rațional, PSD e partidul care ar fi trebuit să dea premierul în orice formulă de coaliție din care face parte.

A fost dreptul PSD să fie prost și să dea premierul unui partid cu jumătate din voturile sale. Oamenii și-au asumat asta și vor da socoteală propriului electorat. E tot dreptul lor să se răzgândească și să-i ceară lui Bolojan să plece. Sau să-l oblige, democratic, prin instrumente precum moțiunea.

Tot ce se întâmplă acum e absolut democratic și normal. Dacă e bine sau nu, asta e altă discuție. Crizele politice, până la urmă, fac parte din normalitatea unei democrații. Prin urmare, dorința lui Bolojan de a rămâne în post, ascunsă sub povestea reformelor, e nimic mai mult decât un abuz. Bolojan și PNL sunt acționari minoritari, ca și USR sau UDMR, în această coaliție. Când acționarul majoritar decide ceva, ceilalți se conformează sau pleacă. E simplu.

Ne poate plăcea sau nu ce se întâmplă. Putem considera că e bine sau că ne îndreptăm spre o prăpastie.

Sau putem urla și huidui. E și asta democratic. La fel de democratic ca ce se întâmplă astăzi cu coaliția, moțiunea și criza politică.