La Cotroceni s-a produs o stranie inversare de roluri. Nu SPP îl apără pe președinte, ci e taman pe dos: Nicușor îl apără pe Pahonțu. Îl apără necondiționat, cu toate mijloacele de care dispune: cu capul aplecat și privirea ferită, cu tăceri vinovate, tăind aerul cu muchia palmelor în lipsă de cuvinte. De fiecare dată cînd un jurnalist îl ia la țintă pe domnul general, Nicușor se aruncă în fața lui, ca o gardă de corp, gata de sacrificiu.
Faptele sînt de netăgăduit. Se văd, se simt, se deduc la fiecare atingere a subiectului Pahonțu. Te întrebi: de unde vine această disperare a lui Nicușor? Care e secretul care-l leagă de un produs al vechii Securități, un personaj cu biografia clădită pe minciună, servilism și scamatorie, considerat indispensabil de fostul colaborator al Securității, Băsescu, și de fostul colaborator al SRI, Iohannis?
Prima ipoteză ar fi că Lucian Pahonțu e competent. Fără el și fără experiența lui, Nicușor n-o scoate la capăt cu munca prezidențială. Nea Lucică, în schimb, e vechi în branșă. Știe tot: are legături externe și interne, cunoaște dosarele și sertarele, are fișele intime ale adversarilor. Căci, în cei 19 ani de cînd stă în fruntea SPP, a transformat această secție de pază și transport de demnitari în cel mai sfredelitor serviciu secret, cu agenți în viața privată și în familia țintei politice. Pentru un președinte amator, parașutat în funcție peste noapte, smuls de la primărie, de la conducte și tramvaie, Pahonțu ar putea fi vrăjitorul care îi transformă problemele în rezolvări.
A doua ipoteză e captivitatea. Nicușor poate fi prins în plasa unui șantaj, mai nou sau mai vechi. Mai nou – de pe vremea cînd salva Bucureștiul, blocînd șantiere ilegale și legale. Mai vechi – de pe vremea cînd elevii care mergeau la olimpiade în străinătate dădeau declarații la Securitate. Pînă acum nu există nimic clar în favoarea acestei ipoteze, în afara unor zvonuri și calcule teoretice. Dar nu poate fi exclusă pe de-a-ntregul, fiindcă felul în care Nicușor îl apără pe Pahonțu nu e doar păgubos, ci și deznădăjduit.
Locotenentul Lucian Pahonțu a făcut parte din trupele de represiune din noaptea de 21 decembrie 1989, cele care au ucis, rănit și arestat protestatari. Nu știm dacă a tras, a bătut sau a torturat. Știm doar că a făcut pe dracu-n patru să-și ascundă faptele, oricare ar fi fost ele. De altfel, ca o ironie a sorții, vocația lui de trăgător a mai fost pusă în discuție în 2012, cînd – generalul, de astă dată – a fost acuzat de un subaltern că ar fi împușcat mortal un coleg de vînătoare. Pentru omorul din culpă a fost condamnat chiar omul care l-a acuzat, dar un judecător de la Curtea de Apel Militară a relatat, în faza preliminară, că probele n-au fost administrate corect.
Una peste alta, Nicușor arată ca un prizonier. Ca un șef de paie, căruia sindromul Stockholm îi face stomacul ghem de fiecare dată cînd i se cere să-l dea afară pe temnicer. Și temnicerul, întruchipat la vedere de Lucian Pahonțu, ridică probleme: e singur sau deține prizonierul în parteneriat? Și, dacă da, cine sînt partenerii?
Apoi, altă întrebare: Nicușor e deținut în întregime sau doar parțial? Căci, dacă e deținut în întregime, atunci politica proastă pe care o face, tîmpeniile, gafele politice și trădările, răul pe care îl produce societății amînînd și încurcînd lucrurile, nu-i aparțin. Nicușor e doar imoral și prost, dar nevinovat. Dacă, dimpotrivă, are și el un rol în deciziile pe care le ia, atunci e vinovat, dar prostia se împarte la mai mulți.
Din comportamentul lui Nicușor se înțelege că un fost securist îl controlează pe președintele României și îl ferește de orice influență pozitivă. E, cum s-ar zice, cîinele de pază al președinției. Mai fioros și mai apreciat, se vede treaba, decît celălalt cîine, care păzea pe vremuri democrația.
92 de vizualizări




Basescu striga, arogant, cand era presedinte cam asa :”dosarul, dati-mi dosarul, daca il aveti!”
Bucatelele din dosar au aparut, din nefericire, mult mai tarziu.
Inseamna ca cineva le avea…