Codruța pe acoperișul fierbinte

Lupta dintre bani și suferință a fost tranșată de mult, din epoca pietrei cioplite, cînd omul de Cro-Magnon a ales să fure prada semenilor săi și să fugă cu întregul trib pe urme, știind că, dacă e prins, sînt mîncați pe loc, el și ce-a mai rămas din iepure.

Libertatea n-a putut concura niciodată cu adevărat lăcomia, iar ăsta a fost, poate, norocul rasei umane. Altminteri, în locul unei civilizații întemeiate pe proprietate și bunuri, am fi avut azi o planetă sălbatică și oameni liberi adăpostindu-se prin păduri. Dorința de a avea cu orice preț a fost, poate, mutația genetică majoră a Antropocenului, minunea care ne-a salvat, transformîndu-ne dintr-o specie neajutorată, cu inteligență moderată, în fiarele supraviețuitoare de azi.

Libertatea și umbra ei existențială, pușcăria, au fost doar îmbunătățiri dialectice ale societății, parametri de reglaj ai confortului public, tendințe minore care țin de istoria evenimențială, și nu de evoluția masivă și anonimă a speciei.

Mita, furtul, corupția, jaful, prada – sau economia neagră, cum li se spune azi – au existat din clipa în care primii vînători-culegători au părăsit Cornul Africii. Ele n-au dat vreun semn, în nici una din epocile pe care le-a străbătut omenirea, că ar avea de gînd să dispară. Prin urmare, economia neagră nu e doar tendință socială, ci și natură umană. Contribuția ei la progresul societății e măsurabilă, iar contribuția ei la dezvoltarea economiei e fundamentală. Nu s-a inventat încă un DNA care să aresteze întreaga specie, iar ăsta, se poate spune, a fost al doilea noroc.

Sînt laureați ai premiului Nobel care ridică în slăvi economia neagră și văd în ea supapa de expansiune a economiei albe. Toate teoriile economice iau în calcul economia neagră și o consideră un vaccin extras din otrăvuri, fără de care economia albă poate paraliza. Există, deci, o conștiință avizată care admite necesitatea crimei. Există o experiență istorică și filozofică în favoarea ei. Și, cu toate astea, oamenii continuă să creadă că pușcăria va împiedica pe cineva să fure sau că libertatea cîntărește mai mult decît banii.

Sigur, ceea ce numim „justiție” ține demonii hoției la un nivel moderat, dar niciodată zero. Există un epsilon pozitiv sub care hoția nu va scădea nicicînd, oricît efort ar depune procurorii. Iar de aici se degajă o morală a decenței și risipei. Nu-i prea inteligent să aloci resurse disproporționate ca să atingi un prag imposibil de atins.

De ce să arestezi, cu alte cuvinte, nearestabilul? De ce să-ți irosești energia într-o cauză care și-a atins limitele? De ce să ratezi direcția unei țări cu o obsesie? De ce să pui anticorupția să refacă traseul Bumbești-Livezeni?

Din prejudiciile fluturate de Laura Codruța Kövesi peste groapa comună a condamnaților s-a recuperat sub 10%. Asta arată că interesul a fost organizat în jurul pușcăriei, nu al banilor. Bani care, în 90% din cazuri, au cîștigat bătălia cu suferința și stau acum îngropați, așteptînd să li se elibereze stăpînii.

Campania anticorupție a scos din peisaj personaje toxice, e adevărat, dar umflarea ei politică și propagandistică a blocat o țară întreagă în detalii costisitoare. Între nevoile României, prima e economia. Nu șefia parchetelor, nu războiul politic, nu deghizarea luptei pentru putere sub sloganuri care scot tineri în stradă. Infrastructura, capitalul, comenzile de stat, forțarea deficitului și protecționismul au ridicat marile economii din Vest, iar economia neagră a uns mecanismul. Ca să reducă decalajul față de Occident, România trebuie să-i reproducă metoda. E nevoie, poate, de întrebarea lui Adenauer, cînd Germania a fost pusă să aleagă între cultură și unt. România are o dilemă actualizată: autostradă sau pușcării?

În Occident, frauda, mita și evaziunea trăiesc în companiile-fanion. Apple nu plătește taxe, Volkswagen fraudează, EADS mituiește, Microsoft umflă facturi. Capitalismul prosperă prin decență judiciară și hoție corporatistă, într-o combinație sindicală cu legea, cu statul și cu poporul. Judecătorii cunosc limita binelui public și urmările excesului de rigoare. Mînuitorii de bani sînt arestați doar în culturile primitive, la periferia Europei, unde înapoierea pare să fie o condiție de aderare.

Între bani și libertate, hoții vor alege mereu banii și vor continua să fure. În Est, în Vest, pretutindeni. E o problemă de genotip, nu de corupție, și e inutil să insiști cu procurorii acolo unde nici biologii nu pot face nimic. Iar acest uriaș zgomot gol pe care-l face duba mascaților veniți să aresteze, de fapt, economia nu e decît numele, rostit cu voce tare, al înapoierii noastre.

Justiția își vinde marfa scump, atrage costuri pe care puține state și le permit. Dar noi, românii, vrem să cumpărăm de la restaurant, în timp ce lumea civilizată ia de la supermarket, la un sfert de preț.