Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum am devenit pentru a doua oară în viață propriul meu copil

Aidoma băiatului sărac, căruia Dumnezeu îi strecoară un măr în traista goală, am ajuns, pe cînd figuram ca portar al Asociației Scriitorilor din București, să fiu catapultat de pe vraful colecției de ziare a instituției unde-mi făceam noaptea culcușul alături de magistrul meu, genialul grafician Florin Pucă, taman în pătuțul din mansarda Casei de Creație de la Mogoșoaia. Acolo, în nopțile de primăvară, m-am plimbat de mînă cu duhul Marthei Bibescu prin livada de vișini din spatele cuhniei brâncovenești. Un pas mic pentru omenire, dar uriaș pentru poetul famelic care nu putea căpăta o garsonieră fiindcă n-avea buletin de București și nu-și putea face buletin de București fiindcă nu poseda o locuință în Capitală.

În acea rezervație de pelicani ai scrisului, în cinci de ani de zile mi s-a preschimbat și mie puful în pene. Și fiindcă adesea mă jucam în curtea palatului cu odraslele marilor scriitori ai vremii, cînd o cucoană curioasă i-a întrebat ai cui sînt, unul mai blonduț a răspuns că-i al lui Marin Preda, o fetiță că-i a lui Fănuș Neagu, un băiețel al Sânzianei Pop, un altul al lui Ion Băieșu, iar cînd mi-a sosit și mie rîndul, am glăsuit cuviincios că sînt copilul lui Mircea Dinescu. Mulțumită de răspunsuri, coana mare ne-a dat fiecăruia cîte un mentosan.

După aproape cincizeci de ani, exilat pe malul Dunării, în Oltenia, am pățit rușinea de a fi întrebat din nou al cui sînt, în Sala Sporturilor din Băilești, unde stafia COVID-ului mă adusese de mînă să mă vaccinez ca în copilărie. Asistenta medicală care m-a luat în primire s-a uitat la mine într-o dungă și m-a întrebat cu seninătate: ,,Parcă v-aș cunoaște de undeva. Sînteți de la noi din Băilești?“. Zic: ,,Da!“. ,,Al cui sînteți?“ ,,Al lui Mircea Dinescu“, i-am răspuns pășind șovăielnic pe niște trepte nevăzute, la capătul cărora adolescentul de odinioară îmi zîmbea cu subînțelesuri adînci.

P.S. Poate ar trebui să știți că în acea livadă de vișini a pogorît la un moment dat fenomenul tungus. Un tovarăș cu munci de răspundere la Ministerul Culturii, amintindu-și că vorba ,,drujbă“ în limba rusă înseamnă prietenie, a trimis într-o geroasă zi de martie o echipă de țapinari să decapiteze miraculoasa pădure. Sfidînd moartea și dogma care te putea secera în plină creație, în timpul nopții, trunchiurile căzute pompaseră cu disperare ultimele picături de sevă în crengi și pînă dimineața mugurii explodaseră, transformînd livada Marthei Bibescu de pe malul lacului Mogoșoaia în Cimitrul marin, scăldat în spuma florilor de vișin, al amicului său parizian Paul Valéry.

1 comentariu

  1. #1

    (sa continuam) de ce (di ce, in ardeleneshte) nu folositzi nuca,/semintze (nu doar anason, coriandru) — ma refer la semintze de mushtar — in retzetele inventive ?? oricum, e “ecelent” ce butonatzi.. !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.