Cum l-a făcut PSD mare pe Bolojan

Ar fi putut să aibă soarta și nivelul de încredere al unui Boc, în plin proces de tăiere a pensiilor și salariilor. Până la urmă, dacă ne căutăm prin buzunare, cam tot pe acolo suntem, iar pretinsa reformă stă agățată în povești despre greaua moștenire sau cifre și calcule macroeconomice, care produc erecție în cel mult niște birouri de contabili cu vise de podcasteri.

Realitatea fluturașului de salariu, suprapusă cu lista de cumpărături ori facturi de plată, e una tristă pentru cei mai mulți dintre români.

Bolojan a avut, însă, noroc, pentru că de partea cealaltă a glumei contabil-guvernamentale care este s-a aflat un PSD în completă derivă. Prostia pare să-i fi ajuns din urmă și să se fi transformat în singura direcție spre care pedalează partidul cândva mamut.

PSD-ul de astăzi e într-o gravă derivă identitară și pare total lipsit de capacitatea de a-și găsi, la nivel de discurs măcar, ceva din valorile social-democrate. Speriați de sondaje și de valul extremist, suveranist, ultranaționalist – ce naiba o mai fi și acest cercopitec doctrinar numit AUR? –, liderii PSD au uitat că ei sunt, în teorie, cel puțin, promotorii unui stat social, ai unui stat cu instituții publice puternice, care asigură o plasă de siguranță pentru absolut toți cetățenii. Au uitat că ei sunt cei care trebuie să susțină principii de echitate socială, de redistribuire corectă a resurselor, de reducere a decalajelor sociale și acces universal la tot ce înseamnă servicii publice. Au căzut atât de rău în capcana propriei prostii, încât au luat patriotismul de catifea în brațe și au început să defileze cu cruci în piept și cușme dacice pe creștet. Au mers atât de departe, încât au devenit ceva diametral opus social-democrației europene, cea care produce bunăstare și echitate în atâtea dintre statele europene, până în punctul în care și-au scos termenul de „progresist” din statut. Ce prostie! Ce porcărie sinistră! Dacă nici social-democrația nu mai caută progresul – altfel, un element care poziționa clar ideologia în opoziție cu partidele conservatoare –, cine naiba să o facă?

PSD a uitat complet, sau poate că nu a știut vreodată, că are la îndemână instrumente simple și eficiente pentru a câștiga electorat și prestigiu. Să fii social-democrat și să nu susții, deschis și răspicat, cu toată forța ta politică, impozitarea progresivă – ei bine, asta denotă nu doar inadecvare, ci o neînțelegere crasă a doctrinei pe care pretinzi că o reprezinți. Și nici măcar nu vorbim despre o impozitare progresivă a salariilor, unde ar fi fost extrem de simplu de explicat, mai cu seamă pentru cei cu venituri mici, pe care un astfel de sistem i-ar fi avantajat în mod direct. Un PSD normal la cap ar fi susținut impozitarea progresivă nu doar a muncii, ci și a mediului de afaceri. Și ar fi putut să o facă, pentru că există suficiente argumente. Până la urmă, impozitarea progresivă e o realitate în majoritatea covârșitoare a statelor occidentale. Iar dacă nu ar fi fost în stare să-și găsească acele argumente și să le explice, ar fi putut să spună, atunci când cineva i-ar fi întrebat: „Pentru că vrem să trăim ca în Germania!” Și ar fi fost un argument suficient.

Pe lângă criza identitară, PSD este într-o gravă criză de leadership și strategie. Pare că sunt niște băieți care au venit cu zarurile speciale, din fildeș, sperând să câștige un joc de șah. Nici măcar privit într-o oglindă de la circ, Grindeanu nu are anvergura unui lider național. Nu îl ajută capul, iar pe umeri îi atârnă o întreagă istorie de atârnător, de la Dragnea sau Ciolacu până la jetul avioanelor Nordis. Ar fi trebuit să fie clar pentru orice strateg al PSD că, în lipsa unui lider de calibru, nu transformi jocul politic într-un atac la liderul advers, în cazul de față, Bolojan. Dacă vrei să-l ataci pe Bolojan, trebuie să juxtapui un lider de calibru superior, iar PSD nu are astăzi așa ceva. Ceri capul lui Bolojan atunci când ai un cap mai bun ce poate fi pus în locul lui.

Și, cu toate astea, au ales să îl transforme pe Bolojan în figură centrală a războiului din coaliție. Ar fi putut, foarte simplu, și ar fi avut chiar instrumentele necesare, să țină discuția în cadrul unor teme: salariu minim, impozitare progresivă, ajutoare de stat pentru categorii defavorizate, sprijin pentru persoane vulnerabile sau oricare altă temă cu iz de social-democrație. Ar fi putut să pună aceste solicitări pe tapet și să le transforme în linia roșie. În schimb, l-au ales pe Bolojan drept linie roșie: „Dacă nu pleacă Bolojan, plecăm noi!” Și, iată, au plecat!

Bolojan este precum avatarul unei grase de pe Tinder. Mai departe de poza de profil, mai departe de gargara reformei, care încă nu produce efecte decât într-o contabilitate lipsită de rezultate pentru românul de rând, mai departe de aura construită prin raportarea la alții și mai răi, e nimic mai mult decât un contabil de butic. Și, cu toate astea, PSD a reușit să-l transforme în Miss Universul Reformei.

Când îmi voi deschide o firmă de pompe funebre, o să ofer reduceri oricărui membru PSD. Pentru că, se pare, nimeni nu-și sapă groapa cu mai mult talent decât un pesedist.